Asta după ce țările exportatoare (OPEC) nu au ajuns la un acord de creștere a producției. Țițeiul Brent a ajuns, luni, la 81,70 dolari pe baril, o majorare de 3% față de ziua anterioară și de 100% față de acum un an, scrie Biziday.
OPEC a fost de acord în această vară să crească producția zilnică cu 400 de mii de barili, în fiecare lună, până la sfârșitul anului 2022, dar Casa Albă a cerut o majorare a acestui plan, pe fondul crizei energetice generate de Rusia. În ședința de luni, țările OPEC au decis să rămână la planul inițial, în ciuda creșterii permanente a prețurilor țițeiului și gazelor.
OPEC și-a micșorat anul trecut semnificativ producția, când cererea de petrol s-a prăbușit în timpul carnatinei din primele luni ale pandemiei, însă nu a mai revenit niciodată la producția anterioară, în ciuda cererii în creștere, la nivel mondial. Săptămâna trecută Goldman Sachs a avertizat că stocurile de țiței scad cu o viteză record.
Criza energetică provocată de aprovizionarea limitată cu gaze rusești afectează deja Europa, care are rezervele pentru iarnă la cel mai mic nivel din ultimii ani, cu 25% mai mici decât într-o toamnă obișnuită. La prețurile record ale gazelor se adaugă și cererea semnificativă de petrol, cele mai multe termocentralele pe gaze încercând să treacă pe rezervele de păcură.
Sursă: Financial Times.