Peste 22.000 de activități specifice de control au fost desfășurate de polițiștii de imigrări, la nivel național, în anul 2022, pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României. Au fost depistați în situații ilegale peste 5.000 de străini, aproximativ 4.300 de decizii de returnare au fost emise și 875 de persoane au fost îndepărtate sub escortă.

 

În anul 2022, o componentă importantă în domeniul migrației a constitut-o combaterea șederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României.

 

Au fost organizate şi desfăşurate 22.202 activități specifice de control al legalității șederii străinilor pe teritoriul României, atât cu forte proprii, cât și în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu, fiind înregistrată o creștere de 300,5% în comparație cu anul 2021.

 

Ca urmare a activităților desfășurate au fost constatate 5.214 depistări ale unor străini aflați în situații ilegale pe teritoriul țării noastre, rezultând o creștere cu 11,3% față de anul 2021.

 

În perioada analizată, la nivel național au fost controlate 14.054 societăți comerciale, fiind depistați 421 străini muncind fără forme legale, (+ 232 față de anul 2021), în toate cazurile fiind dispuse măsuri în consecință. 

 

De asemenea, în perioada de referință, pentru 4.303 persoane au fost emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul României (cu 201,5% mai multe decât în anul 2021), iar 875 de persoane au fost îndepărtate sub escortă. 

 

Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân activitățile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.

 

Articolul precedentÎn perioada 11-16 februarie, în România au fost găsite 47 de autovehicule și 6 plăcuțe de înmatriculare, ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen
Articolul următorAtenționare COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol – ANM, noi mesaje de vreme severă. HARTA actualizată.