În această dimineață, în intervalul orar 04.00 – 08.00, Serviciul Rutier Brașov, împreună cu Serviciul Ordine Publică Brașov, au organizat și desfășurat pe raza municipiului Brașov, o acțiune pe linia combaterii consumului de alcool în rândul conducătorilor auto.

În cadrul acțiunii au fost angrenați un număr de 37 polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov, Biroului Rutier Brașov și Secțiilor de Poliție Urbană, fiind folosite 17 autovehicule din dotare. Cu această ocazie au fost controlate 504 autoturisme și au fost testați alcoolscopic un număr de 459 conducători auto. În cadrul acțiunii au fost aplicate 18 contravenții, dintre care 13 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, în valoarea totală de aproximativ 11.400 lei.

De asemenea, polițiștii au constatat două infracțiuni, pentru care au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. Au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, un număr de 16 permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare pentru lipsă ITP.

Articolul precedentRespect pentru natură, pe Muntele Tâmpa (FOTO)
Articolul următorFOTO Incendiu la o casă din Scheii Braşovului