Peste 10 milioane de teste pe bază de salivă au ajuns în școlile din toată țara. De această dată, sunt ambalate în kituri individuale pentru fiecare elev, după ce părinții și profesorii au solicitat acest lucru. Încă 8.5 milioane de teste care completează acest lot ar urma să fie distribuite săptămâna următoare.
Câte trei teste pe bază de salivă au fost distribuite elevilor din toată țara, suficiente însă doar până la începutul săptămânii următoare.
O primă tranșă de 10 milioane de teste a pornit din depozitele inspectoratelor școlare spre unitățile de învățămant, urmând să fie completate de o a doua tranșă de 8,5 milioane de teste, săptămâna următoare.
De această dată, testele vin ambalate individual, conform cerințelor Ministerului Educației. Asta după ce părinții și a cadrele didactice s-au revoltat pentru că loturile precedente au fost distribuite la vrac.
În cele mai multe școli, testarea se va face în continuare acasă, de către părinți. Cele mai multe mămici spun chiar că preferă să se ocupe personal de această activitate.
Mulți părinți consideră, însă, că testele nu sunt relevante.
În baza testelor PCR se stabilește și trecerea școlilor în online timp de 10 zile. Există deja unități de învățământ care sunt în această situație. Un exemplu este Colegiul “Ion Luca Caragiale”, din Capitală, unde infectarea a 41 de elevi și 11 cadre didactice a fost confirmată în urma testării PCR.