Percheziții, la Braşov şi Galați, într-un dosar de evaziune fiscală

Percheziții, la Braşov şi Galați, într-un dosar de evaziune fiscală
7 mandate de aducere au pus în aplicare polițiştii
Astăzi, 14 iunie, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectuează 7 percheziții domiciliare și 3 controale economice, într-un dosar penal de evaziune fiscală în domeniul construcțiilor.
Perchezițiile se desfășoară în județele Brașov și Galați, la sediul social și punctele de lucru a două societăți comerciale, precum și la domiciliile administratorilor și asociaților societăților în cauză.
Din cercetări a rezultat faptul că cele două societăți comerciale, prin administratorii lor, ar înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive, ce constau în achiziții de materiale de construcții și prestări servicii, în scopul prejudicierii bugetului de stat.
Prejudiciul astfel cauzat este de peste 5.000.000 de lei.
Acțiunile se vor desfășura în zece locații, în urma acestora urmând a fi identificate și ridicate mijloace de probă, respectiv înscrisuri, documente de proveniență, medii de stocare, totodată efectuându-se toate activitățile procedurale ce se impun, pentru stabilirea situației de fapt.
Polițiștii vor pune în aplicare 7 mandate de aducere, persoanele bănuite urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în vederea audierii.
Activitățile se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, alături de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Galați.
Citește și:
- 20:52 - Comercianții vor trebui să ofere mai multe informații clienților înainte de cumpărare
- 20:49 - Bilanț devastator în Orientul Mijlociu: mii de morți și peste 4,3 milioane de persoane strămutate de la începutul războiului
- 20:09 - Donald Trump revine cu ultimatumul dat Iranului: 48 de ore pentru un acord sau „vom dezlănțui iadul”
- 20:04 - Scumpiri în lanț: Metrorex ar putea majora din nou tarifele
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











