Organizaţia Naţiunilor Unite susține că tancuri israeliene au pătruns, duminică dimineaţă, prin porţile unei baze a forţei sale de menţinere a păcii (Căști albastre) din sudul Libanului.

După ce vehiculele blindate au plecat, câteva obuze au explodat în zonă, eliberând un fum care s-a împrăştiat prin bază şi care a afectat personalul ONU.

15 persoane au nevoie de asistență medicală, a transmis Forţa ONU de menţinere a păcii din Liban (FINUL).

Episodul este cel mai recent dintre cele în care statul evreu este acuzat de încălcări ale dreptului internațional şi atacuri.

Armata israeliană a oferit, ulterior, o variantă diferită a faptelor.

În versiunea sa, IDF susţine că militanţi ai Hezbollah, grupare susţinută de Iran, au tras cu rachete antitanc asupra trupelor israeliene, rănind 25 de militari.

Atacul ar fi avut loc foarte aproape de un post FINUL, iar un tanc care ajuta la evacuarea victimelor, aflat sub tiruri, a lovit porţile bazei.

În plus, premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a cerut secretarului general al ONU, Antonio Guterres, să retragă Căștile albastre din „bastioanele Hezbollah şi din zonele de luptă”.

În mod obișnuit o susținătoare a Israelului, șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, l-a telefonat pe omologul israelian şi a denunţat atacurile israeliene „inacceptabile” asupra FINUL.

Italia are mai mult de o mie de soldaţi în cadrul acestei forţe, care numără în jur de 10.000 de oameni.

Franţa şi Spania, care au fiecare aproape 700 de soldaţi în cadrul FINUL, au condamnat atacurile israeliene.

Prin prezenţa în zona de conflict, forţe de menţinere a păcii din 50 de ţări sunt puse în pericol.

Articolul precedentNICOLAE CIUCĂ, LA IAȘI, PRINTRE MIILE DE PELERINI VENIȚI PENTRU SĂRBĂTOAREA SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA
Articolul următorMINUTUL DE ENERGIE. PREȚURI MAI MICI ȘI SECURITATE ENERGETICĂ PRIN ENERGIE VERDE