Hyper Hornets a fost înființată la începutul acestui an, din pasiunea unor tineri brașoveni care oricum se întâlneau în fiecare săptămână la o miuță, iar de câteva luni și-au propus să practice fotbalul într-un mod organizat.

În doar trei luni, echipa a debutat în Liga Pro Brașov, Divizia B, o competiție semiprofesionistă de minifotbal, cu 14 formații înscrise la start. Debutul s-a realizat sub o altă denumire, însă, întrucât o grupare s-a retras din competiție.

Radu Manea este cel care a venit cu ideea înființării echipei.

Cu toții am început să jucăm de mici, a contat, bineînțeles, și performanța naționalei României, care a reușit să câștige Campionatul Mondial. Are un aport în dorința de a crește de la meci la meci, de a fi mai bun, de a ajunge cât mai sus, de ce nu la lotul național, mai ales că avem foarte mulți tineri care promit. Beneficiile sunt mult mai mari. Joci într-o competiție, joci într-o echipă, ceea ce te ajută să te dezvolți și să ai încredere în oamenii de lângă tine”, ne-a spus Radu.

Cătălin Huțu este și el unul dintre fondatorii echipei. Se implică total în organizarea meciurilor amicale, a celor oficiale și a antrenamentelor.

Obiectivele o să fie, să zic micuțe. Vrem în primele 10 să ne clasăm, având în vedere că avem o echipă foarte tânără, cu o medie de vârstă a jucătorilor undeva la 20 de ani. Eu zic că în al 2-lea sezon o să ne batem fără probleme la promovare. Sunt patru echipe care se luptă la promovare în sezonul acesta, ceea ce nu s-a mai întâmplat. De regulă era o singură echipă care câștiga detașat”, a precizat Cătălin.

Costurile pentru fiecare meci sunt ridicate, astfel că orice ajutor este binevenit.

Din nou, Radu Manea: “Competiția costă, ora de antrenament, ora de amical , echipamentul, cam totul costă și e destul de greu, având în vedere că ne autofinanțăm, iar aproape toate echipele, din ce am înțeles, au măcar un sponsor”.

Dacă doriți să-i vedeți pe băieți la meciuri oficiale sau antrenamente îi găsiți la Pro Arena în fiecare weekend, iar dacă vreți să-i ajutați o puteți face prin pagina lor de facebook Hyper Hornets.

Foto: Facebook / Liga Pro Brașov

Articolul precedentPrimul avion al companiei FlyLili va zbura din 15 iunie de la Brașov
Articolul următorFurtuna Renata, care face ravagii în Europa, se apropie de România