Un control făcut de inspectorii ANPC la agenţi economici din Piaţa Astra din Braşov, inclusiv la un magazin chinezesc, s-a lăsat cu 26 de amenzi în valoare de peste 114.000 de lei. De asemenea, a fot dispusă oprirea temporară a activităţii la patru agenţi economici.

”Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Braşov sub coordonarea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a verificat, în data de 02.11.2023, 15 operatori economici care activează în domeniul comerţului cu produse alimentare, precum şi a unui magazin chinezesc din Piaţa Astra, din Braşov”, anunţă, vineri, ANPC, într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, în urma neregulilor constatate, echipa de control a aplicat 26 amenzi contravenţionale în cuantum de 114.000 lei, 10 avertismente şi a dispus oprirea definitivă a comercializării produselor neconforme​ în valoare de peste 20.000 lei.

De asemenea, comisarii au dispus oprirea temporară a comercializării produselor neconforme​ în valoare de circa 75.000 lei, dar şi oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficineţelor, în cazul a 4 operatori economici (Sol Fam SRL, Tranzit Pescados M 10 SRL, Dio Panprod SRL, Jin Yifa IMPEX SRL).

Una dintre sancţiuni a fost aplicată Serviciului Public Administrare Pieţe (hala destinată produselor alimentare), aflat în coordonarea Primăriei Braşov.

Potrivit comunicatului de presă, în zona destinată comerţului cu produse alimentare, comisarii braşoveni au identificat următoarele abateri:

– comercializarea unor produse alimentare cu data durabilităţii minimale depaşită, fără elemente de identificare, respectiv prezentând etichete cu traducerea incompleta în limba romanâ a elementelor esenţiale (declaraţie nutriţională, unele ingrediente),

– folosirea unor vitrine frigorifice cu grad avansat de uzură, respectiv zone mari de coroziune, fiind improprii destinaţiei pentru care sunt utilizate şi a altora insalubre, chedere rupte, cu acumulari de gheata, resturi alimentare, praf,

– condiţii igienico-sanitare improprii desfăşurării activităţii, zona de ventilaţie a halei fiind acoperită de un strat grosier de praf, radiatoarele din incinta halei având un grad avansat de uzură, fiind corodat eşi degradate, plafonul halei prezintând multe zone de infiltraţie a apei meteorice, pardoseala cu plăci de gresie lipsă

– depozitarea unor produse alimentare direct pe paviment,

– comercializarea unor produse lactate fară a avea menţionat pe etichetă procentul de grăsime conţinut

– lipsa afişării preţului unor produse expuse spre comercializare

În urma acţiunii de control a magazinului chinezesc au fost identificate următoarele deficienţe:

– comercializarea unor produse cosmetice care au în componenţă substanţa butilfenil metilpropional, ingredient interzis în industria cosmetică, în ţările Uniunii Europene

– comercializarea unor jucării care fac obiectul notificărilor Rapex, fiind considerate periculoase la nivelul UE

– comercializarea unor produse textile, cosmetice, jucării, fără informaţii traduse în limba română, pe etichetă;

– comercializarea unor jucării şi produsele electrice cu marcaj CE neconform. 

Articolul precedentHandbal feminin: Cristina Neagu şi-a prelungit cu încă un an contractul cu CSM Bucureşti
Articolul următorBătaia de joc cu certificatele pentru persoane cu handicap ireversibil a luat sfârșit. Documentul se acordă o singură dată și este permanent