În jurul orei 19.40, polițiștii Serviciului Rutier Brașov au fost sesizati cu privire la faptul că pe DN1, în zona localității Timișu de Sus, ar fi avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autovehicul.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul, care circula dinspre Brașov spre Predeal, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în canalul de colectare al apelor pluviale.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, un tânăr de 26 de ani, din municipiul Brașov, care a fost transportat la o unitate medicală. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În acest moment, circulația se desfășoară alternativ, fiind blocat sensul de mers spre Predeal, urmând a fi reluat pe ambele sensuri în cel mai scurt timp.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Articolul precedentCARAVANA ANTIMAFIA. Ceasul penalilor ticăie! Anca Alexandrescu și echipa „Culisele Statului Paralel” descind joi în județul Tulcea
Articolul următorVIDEO 86 de elevi ai Seminarului Teologic din Brașov au fost implicați într-un accident rutier pe DN1, în județul Sibiu! A fost activat PLANUL ROȘU