Jandarm atacat în preajma unei secții de votare din județul Brașov

Astăzi, 27 septembrie 2020, în jurul orei 16.45, în apropierea unei secții de votare amplasată pe raza localității Lunca Câlnicului din județul Brașov, o persoană de sex masculin,ar fi proferat injurii și expresii jignitoare și mesaje ce conțineau aspecte de natură electorală către persoanele, aflate în proximitate.

Persoana în cauză a fost avertizată verbal, în repetate rânduri, de către jandarmul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu la secția de votare, bărbatul continuând să se manifeste agresiv verbal.
Jandarmul a procedat la încătuşarea persoanei în cauză, moment în care din curtea acestuia a ieşit un câine, care s-ar fi repezit către reprezentantul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov. Acesta, observând animalul îndreptându-se către el, a efectuat un foc de avertisment, procedând apoi la încătușarea persoanei, care a fost identificată ca fiind un bărbat, în vârstă de 57 ani din localitatea Lunca Câlnicului din județul Brașov. În urma incidentului nu au fost înregistrate victime și nici pagube materiale. Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun, sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Articolul precedentULTIMA ORĂ: Ministerul de Interne cere prelungirea procesului de votare după ora 21.00 DOCUMENT
Articolul următorBiroul Electoral Central a respins solicitarea de prelungire a procesului de votare după ora 21.00