Luni, 9 ianuarie, copiii și elevii din învățământul preuniversitar revin la programul normal al activităților școlare, cu respectarea unor măsuri igienico-sanitare sporite, impuse de condițiile epidemiologice actuale.

Modulul al treilea va avea la Brașov 6 săptămâni, următoarea vacanță fiind programată în perioada 20 -26 februarie.

Ministerul Educației a organizat astăzi, 6 ianuarie o videoconferință cu inspectorii școlari generali în cadrul căreia doamna ministru Ligia Deca le-a comunicat participanților concluziile discuțiilor desfășurate ieri, 5 ianuarie, la Ministerul Sănătății, cu direcțiile de sănătate publică din țară.

Ministerul Educației și inspectoratele școlare vor sprijini unitățile școlare  pentru a continua procesul educațional în condiții normale punând accent pe prevenție și pe respectarea cu strictețe a măsurilor igienico-sanitare impuse de condițiile epidemiologice actuale.

În situații excepționale, conducerile unităților de învățământ pot solicita suspendarea temporară a cursurilor, în baza temeiului legal, respectiv articolul 9 din ROFUIP.

Ministerul educației și cel al sănătății au elaborat o serie de materiale informative cu privire la recunoașterea simptomelor de gripă sau alte infecții respiratorii, în vederea realizării triajului epidemiologic zilnic la domiciliu, înainte de intrarea copilului în colectivitate, pe care inspectoratul școlar, prin intermediul directorilor și al profesorilor le-au distribuit părinților și elevilor.

Principalele obligații care revin conducerilor unităților școlare în această perioadă sunt:

  • realizarea triajului zilnic în colectivități școlare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb;
  • asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor;
  • efectuarea dezinfecției periodice a spațiilor destinate activităților școlare;
  • aerisirea periodică a încăperilor;
  • instruirea elevilor cu privire la comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, recomandarea utilizării batistelor de unică folosință;
  • recomandarea folosirii măștilor de protecție sanitară, atât pentru personal cât și pentru elevi/preșcolari;
  • informarea părinților sau a reprezentanților legali cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicațiilor terapeutice, izolării și efectuării unor eventuale investigații suplimentare.

Articolul precedentHOCHEI: Victorii pentru toate cele 3 echipe românești, în Erste Liga
Articolul următorFraudă cu fonduri de la APIA în valoare de peste 430.000 de lei