RATBV va pune în circulație, de astăzi, încă 14 autobuze Menarini, de capacitate medie, achiziționate în lotul de 105 mijloace de transport care vor înnoi, în primă instanță, flota transportatorului local.

Alte 14 autobuze Menarini, de mărime medie, vor circula pe străzile din Brașov, astfel că în acest moment 49 dintre noile autobuze asigură transportul public în Brașov. În acest moment, mai sunt în garajul RATBV încă 14 autobuze medii care trebuie înmatriculate, iar ultimele 7 din lotul de autobuze medii vor fi livrate la începutul săptămânii viitore. Până la sfârșitul lunii aprilie va fi livrat și lotul de 35 de autobuze articulate, de 18 metri, unele fiind deja la sediul importatorului din București.
După punerea în circulație a celor 105 autobuze, vom trece la următoarea etapă de achiziție, cea a celor 32 de autobuze electrice și a celor 20 de autobuze electric-hibride, pentru care avem data limită de depunere a ofertelor în 3 mai. În paralel, se derulează procedurile pentru achiziția celor 26 de troleibuze, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, cu finanțare de la UE, prin POR, precum și evaluarea dosarelor pentru finanțarea nerambursabilă de la UE, tot prin POR, a achiziției de 25 de troleibuze, 10 autobuze hibrid și 20 de autobuze electrice, ultimele tot în parteneriat cu MDRAP.
După cum am spus-o de nenumărate ori, din punctul meu de vedere, transportul în comun este cea mai bună soluție de mobilitate în Brașov și în zona metropolitană, iar utilizarea mijloacelor de transport ecologice reprezintă una dintre soluțiile pentru creșterea calității aerului în orașul nostru. Toate aceste achiziții înseamnă un pas important spre obiectivul nostru de a avea un sistem de transport eficient, ecologic, dedicat călătorilor”, a declarat primarul George Scripcaru.
Articolul precedentFOTO Pericol pentru copii! Biscuiți EXPIRAȚI de aproape TREI săptămâni, într-o școală din județul Brașov!
Articolul următorATENȚIE, brașoveni! Ultimele două zile în care puteți plăti taxele și impozitele locale cu bonificația de 5%