Municipiul Braşov se alătură, şi în acest an, celor peste 7.000 de oraşe din întreaga lume care vor participa la Earth Hour – cel mai mare eveniment internaţional care atrage atenţia asupra schimbărilor climatice, prin oprirea luminilor timp de o oră.

Primarul George Scripcaru a luat decizia ca în acest an iluminatul public să fie oprit în tot centrul istoric al oraşului (vechea cetate). Astfel, în această seară, în intervalul orar 20.30 – 21.30, iluminatul public va fi oprit, cel puțin pe următoarele străzi: Mureşenilor, G. Bariţiu, Şirul Ludwig van Beethoven, Aleea Tiberiu Brediceanu, str. Prundului, Ghe. Baiulescu, Castelului, Peneş Curcanul, Cerbului, G. Coşbuc, Sforii, Poarta Schei, Paul Richter, Hans Benkner, Stephan Ludwig Roth, Grigoraş Dinicu, Apllonia Hirscher, Alecu Russo, Johan Gott, Diaconu Coresi, Nicolae Bălcescu, Michael Weiss, Politehnicii, Postăvarului, Republicii, Mihail Sadoveanu, Sf. Ioan. De asemenea, luminile vor fi stinse în Piaţa Sfatului, în Curtea Bisericii Negre, în Piaţa Enescu şi în piaţeta de pe str. Sf. Ioan.

,,Pentru al unsprezecelea an consecutiv, Primăria Municipiului Braşov va fi alături de WWF România şi de toţi cei care vor să tragă un semnal de alarmă cu privire la responsabilitatea pe care o avem, fiecare dintre noi, faţă de planeta noastră şi faţă de viitorul nostru. În mod simbolic, pe lângă stingerea iluminatului public în zona centrală, anul acesta vom stinge și iluminatul literelor de pe Tâmpa. Sper ca exemplul Municipalităţii să fie preluat în fiecare casă din Braşov, iar acest eveniment să reușească să ne facă să ne raportăm diferit la mediu, la nevoia de a îl proteja și la ceea ce lăsăm în urmă copiilor noștri, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru. ,,De asemenea, îi invit pe braşoveni în Piaţa Sfatului să se bucure de muzică de calitate, dans sau ateliere de desen și creație pentru copii și tineri, alături de cei de la WWF, Cercetașii României – Orizont Brașov și corurile de copii din cadrul Programului Național Cantus Mundi, derulat de Corul Național de Cameră <<Madrigal – Marin Constantin>>, a mai adăugat primarul.

Directorul WWF,  Orieta Hulea, a declarat, cu privire la Earth Hour 2019: ,,Cele mai recente dovezi științifice ne spun că impactul activităților umane aspra Planetei este atât de puternic încât a modificat profund mediul în care trăim. Disponibilitatea resurselor naturale, condițiile climatice, calitatea apei, aerului, solului, diversitatea și abundența speciilor sălbatice, vitale pentru umanitate în prezent și viitor, sunt periclitate. În același timp, avem informațiile și soluțiile necesare pentru a schimba acest parcurs negativ și depinde de implicarea fiecăruia dintre noi. Activitatea noastră de zi cu zi are un impact, nu mai există niciun dubiu în această privință, trebuie să decidem ce impact vrem să avem.” 

Program evenimente:

18:30 – 19:30 Treasure hunt organizat de Cercetașii României – „Orizont” Brașov

19:30 – 20:30 Crearea din lumânari a unui urs brun, pentru a conștientiza importanța naturii în viața noastră

19:30 – 20:30 Atelier desen

19:30 – 21:30 Corurile de copii de la CN Andrei Șaguna, Liceul de Muzică Tudor Ciortea, Școlile Gimnaziale nr. 5, 15, 25 și elevi de la unitățile de învățământ din Săcele și Simeria, în cadrul Programului Național Cantus Mundi, program derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin

20:10 – 20:30 Ne încălzim cu fachirii Hypnosis FireShow

20:30 – Pedalăm în Ora Pământului – traseu organizat de Braşovul Pedalează, cu pornire din fața Bibliotecii Județene

20.30-21.30 Stingerea iluminatului public în centrul orașului

20:30 – 21:30 Restaurante/cafenele precum Deanes Irish Pub & Grill, Opus 9, Bistro de l’Arte, Simone și Tipografia sting luminile

20:30 – 20:45 Dans contemporan pe întuneric alături de I Dance You și performerul independent Anamaria Guguian

20:45 – 21:15 Cântece de chitară cu Cercetașii României – „Orizont” Brașov

21:15 – 22:00 Dansăm Lindy Hop alături de Swing Dance Society și Lindy Addicts Brasov

21:30 – Fotografie de final cu toți participanții și bicicliștii care își încheie traseul în Piața Sfatului

În România, Earth Hour este organizat de WWF (World Wide Fund for Nature), organizaţia care a iniţiat şi care a sprijinit organizarea acestui eveniment, începând cu 2007.

Din 2011, Earth Hour a intrat în etapa ,,Mai mult decât o oră pentru planetă (Beyond the Hour), în care oamenii sunt îndemnaţi nu doar să stingă lumina o oră, ci să facă mai mult pentru protejarea mediului înconjurător.

#Connect2Earth – este timpul să ne împăcăm cu natura

De Ora Pământului, pe 30 martie, WWF România provoacă toți oamenii să se reconecteze cu natura (#connect2Earth) pentru a proteja legătura strânsă pe care o avem cu acesta.

În România, Earth Hour se sărbătoreşte din anul 2009. La prima ediţie Earth Hour au participat 9 oraşe, printre care şi Braşovul. Ulterior, tot mai multe oraşe s-au adăugat acestei iniţiative, astfel că, în 2018, 47 de localităţi au participat la acest eveniment.

Articolul precedentTot mai mulţi braşoveni aleg judeţul Harghita, ca destinaţie turistică
Articolul următorOvidiu Moceanu – Cetățean de Onoare al Brașovului