Joi seara, pe gheața Patinoarului Olimpic a avut loc un nou meci foarte spectaculos, Corona Brașov Wolves învingând echipa maghiară DEAC cu scorul de 4-1 și urcând, astfel, pe locul 3 al „Master Roundului” Ligii Erste.

Dacă după prima repriză oaspeții conduceau cu un gol, în repriza secundă „lupii” au intrat extrem de montați și nu le-au dat nici o șansă adversarilor.

A fost o repriză dominată copios de către jucătorii noștri, care au expediat nu mai puțin de 23 de șuturi pe poarta celor de la DEAC (față de doar 8 ale adversarilor) și au marcat 3 goluri.

Prima dată a marcat căpitanul Roberto Gliga, în minutul 27’48” al meciului, cu un șut spectaculos (după o pasă primită de la Gergo Biro).

În minutul 35’02”, Zsombor Molnar a finalizat o fază de superioritate numerică cu gol, asistat de către Daniel Trancă și Albert Zagidullin.

Ultimul gol al reprizei secunde a fost marcat în minutul 38’27”, tot de către căpitanul Roberto Gliga, asistat de către Cody Fowlie și Cody Carlson.

Scor după două reprize: 3-1.

În repriza a treia, „lupii” au încercat să își conserve avantajul, totuși, spre finalul meciului jocul s-a animat.
În minutul 58’39” oaspeții au primit un șut de penalitate, apărat de către portarul nostru Patrik Polc.

În minutul 59’25”, Nelson Armstrong a stabilit scorul final, marcând în poarta goală de la mare distanță. A fost asistat de către Patrik Polc, aflat la a patra pasă de gol în acest sezon.

Pentru echipa noastră urmează o deplasare, mâine (la Cârța), pentru un meci contând pentru sezonul regulat al campionatului național împotriva echipei Sapientia U23.

Sâmbătă, de la 18:30, la Brașov, vom primi vizita Sapientiei U23, pentru ca Liga Erste să revină la Brașov luni, de la 18:30, când echipa noastră va disputa ultimul meci din „Master Roundul” Ligii Erste, împotriva echipei maghiare Dunaújvárosi Acélbikák.

FOTO: Arhivă / Szabo Attila

Articolul precedentO grupare specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice a fost destructurată de poliţişti
Articolul următorStarea drumurilor naţionale din centrul ţării