HOCHEI: Corona câștigă în prelungiri cu Gheorgheni și se poate califica în semifinalele Erste Liga la Brașov!

În meciul șase al sferturilor de finală din Erste Liga la hochei pe gheață, Corona Wolves Brașov a învins, cu emoții, în această seară, în deplasare, pe ACSH Gheorgheni.

Brașovenii erau conduși, la general, cu 3-2, astfel că un insucces îi elimina din Erste Liga. Însă, Corona Wolves Brașov a reușit să se impună la capătul unui duel extrem de echilibrat, cu 2-1, în prelungiri. Golurile brașovenilor au fost marcate de Zach Franko (repriza a doua) și Zsombor Molnar, în timpul suplimentar. Scorul la general a devenit 3-3, iar astfel, meciul decisiv pentru calificarea în semifinalele competiției va avea loc pe 6 martie, de la ora 18.30, la Brașov. Până acum, în semifinale s-au calificat, deja, Miercurea Ciuc și Ujpest, în timp ce Ferencvaros conduce cu 3-2 pe Fehervari.

Articolul precedentVictorie pentru Olimpia CSU Brașov
Articolul următorFOTO Brașovul de primăvară: focar de infecție!