Handbalistele Coronei s-au reunit luni dimineaţă pentru un prim antrenament după vacanţă. Prima şedinţă de pregătire a avut loc la Stadionul Carpaţi şi a fost coordonată de antrenorul Marius Novanc, cel care va avea la Corona şi atribuţii de preparator fizic, pe lângă cele de antrenor secund al lui Ion Crăciun.
La reunire a fost însă prezentă şi Cristina Laslo, aflată la ăprimul ei contact cu echipa, în vreme ce Ivona Pavicevic se va prezenta la antrenamentul de marţi, ea aterizând în România luni după amiază. De la reunire au lipsit Eliza Buceschi, aflată în recuperare după operaţia de la genunchi, precum şi Georgiana Ciuciulete şi Ana Berbece. La Corona a mai fost la reunirea lotului un pivot sârb, Jovana Stojanovic, în vârstă de 25 de ani, care a mai jucat laBekescsabai în Ungaria. Ea ar putea semna ulterior un contract cu Corona.
Antrenorul principal al echipei Corona Braşov, Ion Crăciun, a declarat luni, la reunirea echipei că îşi doreşte foarte tare să formeze la Braşov o echipă care să îl poată ajuta real în teren, ci nu să aducă jucătoare doar pentru a fi cu numele pe foaie. „Este foarte adevărat, că se anunţă un sezon dificil pentru că multe echipe s-au întărit dar eu cred că dincolo de un lot numeros, este important săîţi formezi un nucleu care să te ajute real pe teren ci nu doar să ai nume. Noi sperăm săavem un grup care să vorbească aceeaşi limbă. Din acest motiv am ales să ne reunim mai repede un pic, pentru că trebuie timp pentru a omogeniza grupul şi pentru a încerca să punem la punct o altă strategie faţă de cea de până acum”.
Ion Crăciun a spus că are încredere că până la urmă va găsi acele jucătoare de care Corona mai are nevoie pentru a juca handbalul pe care el şi-l doreşte. „Avem în lot jucătoare bune, dar este adevărat că ne mai trebuie ceva întăriri. Cum am mai spus, pe mine mă interesează să fie jucătoare care tragă pentru echipă, pentru acest oraş şi am încredere că le vom găsi”.
Tehnicianul Coronei este conştient că lupta pentru un loc de cupele european va fi extrem de grea. „Îmi e greu acum să fac pronosticuri despre ce va fi sezonul acesta. Vreau să văd echipa la muncă, să simţim puţin grupul şi apoi ne dăm seama pe unde ne aflăm. De asemenea, vreau să văd cum va fi Eliza după operaţie şi trebuie să ştim când ne vom baza sută la sută pe ea. Cred că anul acesta în primul rând cele tinere vor avea un mare avantaj pentru că vor avea ocazia să se confrunte cu handbalul care se joacă la nivel mai înalt. E drept, şi competiţia internă a devenit foarte puternică, sunt două echipe care se bat la campionat şi alte 3-4 care se vor bate pentru cupele europene.
Normal, noi o să ne dorim săobinem şi la anul loc de cupele europene şi eu cred că atunci când îţi doreşti este primul pas important pe care l-ai făcut, pentru că apoi, cu seriozitate şi dorinţă le poţi obţine pe toate…”.
Aflată la primul ei antrenament la Corona Braşov, Cristina Laslo a delarat că are un sentiment tare bun legat de tot ce se va întâmpla odată cu venirea ei la Braşov. „Nu a fost o decizie uşoară dar am un feeling foarte bun în ceea ce priveşte noua echipă şi noul pas din cariera mea sportivă. Bineînţeles, ca orice sportiv am aspiraţii şi obiective personale pe care încerc să le aduc la fiecare echipă de club la care joc. Corona Braşov mi s-a potrivit din mai multe puncte de vedere şi acesta a fotr motivul pentru care am ales să vin aici”.
Cristina a mai adăugat că de fiecare dată când intră în teren vrea să obţină totul şi asta îşi va dori şi la noua ei echipă. „Ceea ce îmi doresc mereu, este să obţin maximul atunci când intru în teren şi am încredere că putem reuşi împreună. Este important ca lumea să vină la sală, noi să jucăm un handbal frumos iar apoi cu siguranţă vor veni şi rezultatele pe care ni le dorim”.
Jucătoarea Coronei şi a echipei naţionale este entuziasmată de faptul că multe echipe s-au întărit. „Sunt foarte entuziasmată că multe echipe s-au întărit, asta face bine atât echipelor de club, campionatului romanesc dar şi echipei nationale. Sincer, îmi era dor să mă întorc în ţară, abia aştept să începem pregătirea deşi ştim că va urma o perioadă care e mai grea pentru sportivi, însă suntem conştiente că trebuie să trecem prin asta şi apoi va fi totul bine”.
În primele trei zile, jucătoarele Coronei vor efectua vizita medicală şi vor
pentru 10 zile, în cantonament la Lăzarea, acolo unde se vor îmbina antrenamentele fizice cu cele cu mingea în sală. La revenirea la Braşov, pe handbaliste le aşteaptă un program de meciuri amicale, atât în deplasare cât şi pe teren propriu. Astfel, în perioada 2-3 august, Corona Braşov va participa la un turneu amical la Râmniciu Vâlcea, alături de echipa gazdă, SCM Râmnicu Vâlcea, SCM Craiova şi HC Zalău. Competiţia se va desfăşura după următorul program: vineri, 2 august: 10.00, SCM Craiova – Corona Braşov; ora 12.00, SCM Râmnicu Vâlcea – HC Zalău; 17.30: HC Zalău – Corona Braşov; 19.30: SCM Râmnicu Vâlcea – SCM Craiova; sâmbătă, 3 august, 10.00: FC Zalău – SCM Craiova; 12.00: SCM Craiova – Corona Râmnicu Vâlcea . În săptămâna următoare, Corona se va deplasa la Craiova, unde va participa la „Cupa Craiovei”, alături de Gloria Bistriţa, CSM Slatina şi echipa gazdă, SCM Craiova. Tot în luna august va fi organizat un turneu la Braşov iar pe finalul lunii este foarte posibil ca echipa să încheie jocurile amicale cu un turneu în Croaţia, organizat de Podravka. Sezonul 2019-2020 al Ligii Naţionale va începe pe 31 august.