Echipa de handbal feminin Corona Brașov este tot mai aproape de calificarea în grupele Cupei EHF. În această seară, în prima manșă, brașovencele au învins, în deplasare, cu 27-25, pe Gloria Bistrița.

Cea mai bună jucătoare a oaspetelor a fost Sorina Târcă – 6 goluri. Aceasta a fost urmată de Pavicevic – 5g, Ciuciulete – 4g, Bazaliu și Buceschi, câte 3 goluri. Corona a fost condusă la pauză cu 13-15, iar în repriza a doua a avut un handicap chiar de trei goluri, însă a reușit să revină pe tabelă și să devină favorită la calificare. Manșa retur, de la Brașov, va avea loc duminică, 17 noiembrie, de la ora 17.00.

Articolul precedentPrezenţa la vot în străinătate, mult peste cea din 2014!
Articolul următorVIDEO+FOTO Polițiștii locali, în trafic