HANDBAL: Alicia Gogîrlă pleacă de la Corona

Echipa de hadbal feminin CSM Corona Braşov se desparte de Alicia Gogîrlă, fiica fostei antrenoare de la gruparea de sub Tâmpa, Simona Gogîrlă.

Handbalista de 18 ani, din Râmnicu Vâlcea, nu şi-a mai prelungit înțelegerea cu CSM Corona Braşov şi a semnat cu CSM Bucureşti. Pentru sezonul viitor, formația braşoveană nu se va putea baza pe o altă handbalistă importantă, după ce Sorina Târcă a semnat cu Rapid Bucureşti. Fiica Marianei Târcă este, însă, sub contract cu CSM Corona Braşov până în anul 2023 şi va continua la Rapid doar dacă Braşovul nu promovează în Liga Florilor la anul.

Chiar şi fără cele două handbaliste, obiectivul declarat al echipei este promovarea în primul eşalon al handbalului feminin. Vă reamintim că echipa de handbal feminin CSM Corona Braşov a pierdut ambele turnee de calificare în Liga Națională şi va evolua tot în Divizia A de handbal feminin şi în sezonul următor.

FOTO: CORONA BRAŞOV

Articolul precedentCod portocaliu de furtuni și grindină. Alerta de VREME EXTREMĂ, actualizată
Articolul următorHidrologii au emis noi avertizări COD GALBEN și COD PORTOCALIU de inundații pe mai multe râuri din țară, valabile până săptămâna viitoare