Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Brașov, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, au destructurat un grup infracțional organizat, specializat în trafic de droguri de risc și de mare risc.

Pe parcursul activităților derulate, au fost emise 12 mandate de aducere pe numele membrilor grupării. În perioada octombrie 2018 – aprilie 2019, au fost efectuate investigații privind o grupare de traficanţi de droguri de risc ce ar fi acționat în  Brașov, drogurile provenind din București și din Spania.

Probarea activității infracționale a început la data de 9 aprilie a.c., când a fost organizat un flagant, în municipiul Brașov, în urma căruia a fost prins un tânăr, de 17 ani, în timp ce  vindea cannabis, cu 50 de lei/gram. Asupra lui, în urma controlului corporal, au fost gasite 12 plicuri cu droguri (aproximativ 10 grame) și 450 de lei, bani susceptibili a proveni din vânzarea de droguri.

Au mai fost depistați alți doi tineri, de 17 și 18 ani, care aveau asupra lor diverse cantități de cannabis. În aceeași zi, polițiștii și procurorii au efectuat 5 percheziții domiciliare în Brașov, la cei trei tineri, dar și la alți doi, care aveau legătură în cauză. Toți cinci au fost reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov au dispus cercetarea acestora sub control judiciar.

În cursul zilei următoare, au fost efectuate alte 3 percheziții domiciliare (una în județul  Dâmbovița și două în Capitală) la alți membri ai grupării. La locuința din București a unuia dintre ei (un bărbat de 28 de ani), au fost găsite aproximativ 270 de grame de cannabis și 21.000 de lei, bani susceptibili a proveni din vânzarea de droguri. Acesta a fost reținut, iar ulterior, Tribunalul Brașov a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Două săptămâni mai târziu, pe raza județului Cluj, au fost prinși în flagrant doi bărbați, unul de 37 de ani și altul de 20, care ar fi introdus în țară, prin intermediul unei firme de transport persoane, 300 de grame de cannabis, 500 de grame de rezină de cannabis și 12 grame de cocaină, droguri de proveniență Spania (Barcelona), care ar fi urmat să ajungă pe piața brașoveană.

Investigațiile au continuat cu percheziții la locuințele din Brașov ale celor doi, unde au mai fost găsite aproximativ 50 de grame de cannabis și un gram de cristale de metamfetamină. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă pe numle lor, de către Tribunalul Brașov, arestarea preventivă, pentru 30 de zile.

Pe parcursul activităților, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au fost sprijiniți de polițiști de combatere a criminalității organizate din București, Ploiești, Cluj-Napoca și Dâmbovița, polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, precum și de jandarmi. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.

 

Articolul precedentULTIMĂ ORĂ: Căprioară lovită de motociclist
Articolul următorFără permis și băut, un tânăr a rănit trei persoane, după care a fugit de la locul accidentului