Devenită deja tradiție, Ziua Recoltei a fost sărbătorită, din nou, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 33 de pe strada Olteț, din municipiul Brașov. A fost cea de-a 4-a ediție a evenimentului cu prilejul căruia unitatea a îmbrăcat, din nou, haine de sărbătoare.

Printr-o mobilizare exemplară, a fost creat un decor tradițional din care nu au lipsit coșurile pline de legume și fructe, bostăneii, porumbul, florile de sezon și deliciile culinare. Evenimentul a fost deschis de directoarea Cioacă Daniela Elena, care și-a arătat recunoștința față de toți cei implicați. Doamna profesoară le-a mulțumit tuturor pentru sprijin, implicare în organizare și participarea alături de copii la momentele speciale prezentate de fiecare grupă de preșcolari, totul într-un decor de poveste. Copiii de la cele 10 grupe au fost atent monitorizați și îndrumați de doamnele educatoare și au prezentat, pe rând, câte un scurt moment artistic.

Au respectat tema, au purtat costume populare, decorate cu elemente specifice toamnei. Preșcolarii și-au manifestat bucuria și entuziasmul specifice vârstei și s-au implicat serios în ceea ce au avut de făcut. După momentele artistice, copiii și părinții, frații, bunicii au savurat câte un suc de mere și o felie de plăcintă de sezon. Au dansat și s-au distrat alături de toți cei prezenți la Ziua Recoltei. A fost o zi de toamnă plină de culoare, de căldură, de savoare, inocență, bucurie, așa cum ar trebui să fie întotdeauna.

Articolul precedentDosarul ROMPREST. Bogdan Adimi a fugit pe ușa din spate, de la audieri, ca să scape de presă
Articolul următorIsrael cere Rusiei să expulzeze delegația Hamas care se află la Moscova. Putin se prezintă ca arbitru al păcii