FunSports Cup, turneu de pregătire care a avut loc la Brașov, în perioada 21-28 august, a reprezentat o adevărată reușită. O excelentă repetiție, pentru zecile de echipe participante, înaintea debutului noului sezon în handbalul juvenil românesc, dar și un eveniment de clasă, de care s-au bucurt toți cei prezenți.

Peste 50 de formații, de la junioare 1 la junioare și juniori 4, s-au aflat pe parchetul celor trei săli care au găzduit competiția (Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”, Sala Metrom și sala Școlii Gimnaziale nr. 11 – toate omologate de către Federația Română de Handbal).

„Au fost la Brașov, în aceste zile, numeroase echipe medaliate în campionatele naționale, iar fazele finale ale FunSports Cup pot fi considerate adevărate turnee «Final Four» ale handbalului juvenil românesc, la fiecare categorie de vârstă. Ne bucurăm că am putut organiza, din nou, acest turneu, că au răspuns invitației noastre atâția oameni din handbalul românesc, iar la final le mulțumim pentru că au contribuit, fiecare, la reușita evenimentului. Îi așteptăm pe toți la ediția din 2023!”, a transmis Marius Fetii, director al ACS Transilvania, organizator al turneului.

FunSports Cup 2022, cel mai puternic turneu din handbalul juvenile românesc, a fost organizat de către agenția de sport FunSports și Clubul Sportiv Transilvania din Brașov, în parteneriat cu Asociația Județeană de Handbal Brașov și Federația Română de Handbal, cu sprijinul Coresi Shopping Resort, SportSuport, Temple Pub, Handbal Mania, NumLit și al Universității Transilvania din Brașov.

Festivitatea premiere, atât pentru categoriile U18 și U16, cât și pentru U14 și U12, a fost oficiată de două foste mari handbaliste, Paula Ungureanu și Oana Apetrei.

 

Cosmin Gherman (CSM București, antrenor junioare 1): „Pentru noi a fost un turneu foarte util, chiar dacă nu am fost cu efectivul complet. Am reușit să evaluam în cele cinci meciuri fiecare jucătoare și să știm ce mai avem de pus la punct până la începerea campionatului. Mulțumim organizatorilor pentru toată munca depusă și pentru profesionalismul de care au dat dovadă pe tot parcursul acestui turneu!”.

 

Costel Petrea (CSM Bacău, antrenor junioare 1): „A fost un turneu reușit, cu condiții foarte bune de cazare și masă, cu organizare ireproșabilă. Jocurile bune, cu echipe puternice, unele dintre cele mai bune din țară. Pentru noi, a fost o verificare foarte bună în vederea noului campionat. Echipa noastră a evoluat bine, cu momente foarte bune în timpul jocurilor. Vă mulțumim de invitație! Sperăm să participăm și la viitoarele ediții!”.

 

Geta Gureșoaia (Rapid București, antrenoare junioare 1): „Merg la acest turneu de câțiva ani buni și îl consider cel mai eficient turneu de prăgatire. Ca și condiții de desfășurare a activității, totul  a fost la superlativ. Pentru noi a fost un turneu util, deoarece am văzut exact unde ne aflăm și ce trebuie să îmbunătățim. Cert este că ne aflam pe drumul cel bun si așteptăm cu nerăbdare începerea noului sezon!”.

 

Adrian Olteanu (CSȘ Caracal, antrenor junioare 1): „Mulțumesc organizatorilor pentru invitația de a participa la acest turneu, a fost unul benefic pentru echipele participante, ținând cont că se apropie începerea campionatului. Competiția ne-a oferit posibilitatea de a vedea la ce nivel de pregătire suntem. Sunt mulțumit de evoluția echipei mele, trebuie să mai îmbunătățim jocul la nivelul extremelor și aruncările de la 9 metri. Organizarea a fost una impecabilă! Cu siguranță vom participa și anul viitor!”.

 

Dumitru Berbece (Corona Brașov, antrenor junioare 1): „În primul rând, felicit organizarea, una foarte bună, ca întotdeauna. Păcat că pandemia ne-a ținut pentru o vreme departe de astfel de evenimente. Am văzut echipe foarte bune, din prima linie la aceste categorii. La junioare 1, CSM București, CSS Caracal și CSM Bacău se arată a fi dintre formațiile bune ale viitorului campionat, iar noua academie a Rapidului vine și ea foarte bine. Noi avem un mix între jucătoare din 2004, aflate în ultimul an de juniorat, 2005, 2006 și chiar 2007. Am fi vrut să mai aducem ceva fete, dar nu am reușit. Chiar dacă am mai fost supărați după singurul meci pierdut în competiție, înfrâgerile fac și ele parte din joc, trecem peste ele, iar per total sunt chiar mulțumit de acest turneu și așteptăm cu nerăbdare să înceapă campionatul!”.

 

Clasamente FunSports Cup 2022

-Junioare 1: 1.CSS Caracal, 2.CSM Bucuresti, 3.CSM Corona, 4.Rapid Bucuresti, 5.CSM Bacau, 6

Dinamo Brasov, 7.GSIP Moreni, 8.CSM Fagaras. Cel mai bun portar –  Daria Andrei (CSS Caracal), Golgheter – Daria Barsan (CSM Bacau), MVP – Andreea Gheorghe (CSM Bucuresti).

-Junioare 2: 1.Rapid Bucuresti, 2.Unirea Slobozia, 3.Omer Constanta, 4.CSS Odorheiu Secuiesc, 5.CSM Tragu Mures, 6.Sporting Ghimbav, 7.LPS Roman, 8.Golden Kids Bocșa. Cel mai bun portar –  Andreea Stanescu (Unirea Slobozia), Golgheter – Maria Rogoz (Rapid Bucuresti),  MVP – Soroceanu Maria (Rapid Bucuresti).

-Junioare 3: 1.CSM Bucuresti, 2.ACS Transilvania, 3.Sporting Ghimbav, 4.Rapid Bucuresti,  5.Omer Constanta, 6.CSM Targu Mures,  7.LPS Viitorul Pitesti, 8.CSO Ovidiu,  9.CSS Sighisoara, 10.Viitorul Otelul Galati. Cel mai bun portar –  Ionita Ariana ((ACS Transilvania), Golgheter –  Ioana Mihai (CSS Sighisoara),  MVP –  Maria Petrache (CSM Bucuresti).

-Juniori 3: 1.Potaissa Turda, 2.CSM Bucuresti,  3.Omer Constanta, 4.CSS Steaua Bucuresti,  5.Tricolorul Breaza, 6.Sporting Ghimbav, 7.Poli Timisoara. Cel mai bun portar –  Andrei Balan (CSM Bucuresti),  Golgheter –  Comaniciu David (CSS Steaua),  MVP –  Pîrlogea Eduard (Potaissa Turda)

-Junioare 4: 1.CSS Craiova, 2.ACS Transilvania I,  3. Rapid Bucuresti, 4.Sporting Ghimbav, 5. ACS Targu Mures, 6.SSSH2 Chisinau,  7.Viitorul Otelul Galati, 8.CSM Fagaras,  9.Dinamo Brasov, 10.ACS Transilvania II,  11.CSS Sfantu Gheorghe, 12.Phoenix Buzias. Cel mai bun portar –  Chiritoiu Ana (ACS Transilvania), Golgheter –  Maier Alisia (ACS Tg. Mures),  MVP –  Preda Karmen (CSS Craiova).

-Juniori 4: 1.Omer Constanta, 2.CSS Medgidia, 3.CSS Fagaras, 4.CSS Craiova, 5.ACS Transilvania, 6.Sporting Ghimbav. Cel mai bun portar –  Emilian Francu (CSS Medgidia), Golgheter si MVP –  Popa Nicholas (Omer Constanta).

 

 

……………………………….

 

Articolul precedentElevii se întorc la școală din 5 septembrie. Structura anului școlar, modificată radical
Articolul următorCodrin Ștefănescu și Liviu Dragnea, la cuțite! ANUNȚUL care îl îngroapă definitiv pe fostul lider PSD: „Am pus punct relației cu acest om. Este ireversibil”