Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi inculpați, pentru săvârșirea unor infracțiuni de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, comise în forma autoratului și a complicității.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 2014-2015, unul dintre inculpați, beneficiind de ajutorul celuilalt, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente și declarații false, inexacte sau incomplete (adeverințe, contracte de închiriere, etc.), pentru a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață. Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 434.749 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.