Naționala U21 a Franței a debutat cu dreptul la CE organizat de România și Georgia, învingând Italia cu 2-1.Franța va juca în etapa a a doua cu Norvegia, iar Italia întâlnește Elveția.

Meciul a contat pentru Grupa D și s-a jucat pe Cluj Arena. A fost, de departe, cel mai captivant meci al competiției, cu multe ocazii de poartă și ratări imense.

La jumătatea primei reprize, Kalimuendo a marcat cel mai frumos gol al competiției. El a primit o pasă pe jos la aproximativ 10 metri de poarta adversă și a trimis-o în poartă, cu călcâiul.

Egalarea a fost restabilită în minutul 36. Tonali, cel mai bun jucător al Italiei în acest meci, a dat o nouă pasă excelentă în avanposturi, iar Pellegri a înscris cu capul.

Golul victoriei a fost marcat la capătul contra-atac de manual. Gouiri i-a pasat în adâncime lui Barcola, Okoli a vrut să dehajeze cu câlcâiul, dar nu a făcut altceva decât să-și pună adversarul în poziție ideală, care a trimis mingea în plasă.

Franța a terminat meciul în inferioritate, după ce Bade l-a faultat din postură de ultim apărător, în afara careului propriu, pe Gnonto.

Ambele echipe au solicitat câte o lovitură de la 11m, iar italienii au acuzat nevalidarea unui gol. Centralul olandez Alland Lindhout nu a putut consulta sistemul VAR, deoarece la această competiție nu se folosește abitrajul video.

În primul meci al zilei, Elveția a învins Norvegia cu 2-1. Etapa a 2-a va avea loc pe 25 iunie, programează meciurile: Elveția – Italia (de la ora 19:00) și Norvegia – Franța (21:00).

Articolul precedentCea mai bună dietă pe care o poți ține pe timp de vară
Articolul următorMinistrul Dezvoltării: „Am aprobat alocarea a peste 1,3 miliarde de lei pentru 114 sisteme inteligente de distribuţie a gazelor naturale”