Zeci de persoane au protestat, în această seară, în fața Primăriei Braşov. Este vorba despre părinții micilor sportivi legitimați la secția de fotbal de la Corona Braşov, care şi-au adus şi copiii la acțiune.

Aceştia sunt nemulțumiți că primarul Allen Coliban vrea să desființeze echipa de fotbal de seniori, care a promovat în liga a doua, iar astfel micuții nu mai au unde să joace fotbal la cel mai înalt nivel. La un moment dat, primarul Allen Coliban a discutat cu brașovenii nemulțumiți, cărora le-a promis că „va face tot ceea ce ține de el pentru a înscrie formația în liga a doua de fotbal„. Doar că oamenii așteaptă să vadă și fapte, nu doar promisiuni…

Nu vorbim despre un protest sau o manifestare. Este o simplă nemulțumire a noastră, a tuturor celor implicați în activitatea secției de fotbal de la Corona Brașov. Se zvonește că se fac fel și fel de asocieri, care nu ne deranjează, sunt firești, pentru că toată lumea caută să găsească formula cea mai bună, dar cert este că această echipă, care prin meritul sportiv a ajuns la liga a doua, că se va numi Corona, că se va numi altfel, să participe în Liga 2, acolo unde îi este locul, asta ne dorim. Din cauza zvonurilor, a numeroaselor incertitudini și a lipsei unor decizii concrete, lumea nu mai are încredere și crede că activitatea sportivă se va opri și atunci încearcă să tragă un semnal de alarmă. Ne dorim să aflăm care va fi viitorul nostru, seniori și juniori. Tot auzim că ne dă afară, că nu-i plac ochii mei, că se caută antrenor, că se caută manager din alte orașe. Foarte bine, veniți și spuneți ce avem de făcut, să știm și noi„, a declarat antrenorul Adrian Szabo, coordonatorul secției de fotbal, pentru Radio România Brașov FM.

Articolul precedentTrafic blocat pe DN11
Articolul următorCulisele Statului Paralel: Spăgile de sute de milioane de euro din vămi, scandalul Blejnar și „regina” vămilor