FOTO Vandalism într-un cimitir din județul Brașov! 26 de cruci și morminte au fost distruse!

Cu câteva zile în urmă a avut loc o vandalizare parţială a cimitirului evanghelic (săsesc) din localitatea Ticușu Vechi (comuna Ticuș), județul Brașov.

Aceasta profanare a fost descoperita in data de 6 mai a.c. in cadrul unei actiuni de curatenie in jurul si in interiorul cimitirului. S-a constatat ca au fost afectate si partial distruse (a se vedea si fotografiile atasate) 26 de cruci şi morminte. Fapta este una de data recenta, intrucat in ziua de duminica, 3 mai, cimitirul a fost vizitat de localnici, care n-au observat atunci aceste devastari. Urmele proaspete de pamant si iarba pe postamente si fundatii precum şi rupturile pietrelor sustin banuiala ca distrugerile s-au produs in intervalul de timp 4 – 6 mai a.c.

Persoanele care au constatat profanarea cimitirului – preotul Johann Stefani, consilier local (F.D.G.R.), şi Siegmar Faff, administratorul Parohiei evanghelice C.A. din Ticusul Vechi – sunt de parere ca a fost nevoie de un efort destul de mare pentru o astfel de actiune necrestineasca, ceea ce presupune participarea a cel putin doi indivizi puternici, adolescenti sau adulti. Banuiala este întarita de gasirea a doua cutii de bere goale aproape de zidul cimitirului.

Organele de politie au fost sesizate in legatura cu profanarea cimitirului evanghelic din Ticusul Vechi. Parohia evanghelica din localitate a anuntat ca va acorda o recompensa de 500 euro celui ce va contribui in mod decisiv la prinderea faptasilor. Organizatia judeteana Brasov a Forumului German işi exprima speranta ca vor fi luate masurile adecvate pentru depistarea si pedepsirea faptasilor. De asemenea speram ca ceea ce s-a intamplat la Ticusul Vechi sa ramana un caz izolat, care nu se va repeta nici aici, nici in alta parte.

Caroline Fernolend, consilier judetean, presedinte al Forumului Democrat al Germanilor din Judetul Brasov (F.D.G.Bv.)
Wolfgang Wittstock, consilier judetean, membru in consiliul de conducere al F.D.G.Bv.

Articolul precedentA murit Înalt Prea Sfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
Articolul următorTânăr de 23 de ani, reținut după ce a spart geamurile unor mașini și a încercat să fure din ele