Evenimentul rutier a avut loc în urmă cu scurt timp, între Sighișoara și Brașov.
„Un bărbat de 47 ani, din Scornicești, județul Olt, care a condus o cisternă fără încărcătură, pe DN 13, dinspre Sighișoara spre Brașov, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, capul tractor a ieșit în decor, în dreapta sensului de mers, iar cisterna a rămas suspendată deasupra părții carosabile”, a explicat purtătorul de cuvânt al I.P.J. Brașov, agent șef adjunct Gabriela Dinu.
Conducătorul auto nu a avut de suferit. Acesta va fi sancționat contravențional pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum, iar certificatul de înmatriculare îi va fi retras pentru motive tehnice, starea uneia dintre anvelope nefiind corespunzătoare.