Una dintre cele mai vechi și importante acțiuni caritabile din municipiul Brașov și-a desfășurat, astăzi, un nou episod. Timp de mai bine de două ore, oamenii nevoiași care au ajuns lângă biserica de lemn, din Centrul Civic, au avut posibilitatea să primească O masă caldă, așa cum se și numește campania umanitară ajunsă la cea de-a 19-a ediție.

Câte 300 de porții de felul întâi, felul doi și desert au primit cei care, poate, au privilegiul să mănânce o mâncare caldă doar de câteva ori pe an. Pe lângă cele trei feluri, la plecare, cei mai amărâți dintre semenii noștri au primit și un pachet cu produse alimentare. Acest eveniment se realizează, an de an, atât în preajma sărbătorilor de iarnă, cât și înainte de Paște, încă din 2000.

Organizatorii principali sunt Asociaţia Comunitară „Transilvania Expres” şi Asociația “American European Education”. Ajutor important oferă şi Primăria Braşov, Brigada 2 Vânători de Munte Sarmisegetusa, Jandarmeria și Crucea Roșie Brașov. Acțiunea caritabilă se va desfășura și mâine, în intervalul orar 11.30 – 14.00, tot în Centrul Civic. Așadar, dacă aveți posibilitatea să dați o mână de ajutor sunteți rugați să o faceți. Puțin pentru dumneavoastră poate însemna atât de mult pentru semenii loviți de soartă.

Articolul precedentAnunț important din partea Asociației Salvați Copiii Brașov
Articolul următorAmenzi de mii de lei aplicate de polițiștii din Brașov