Primarul Brașovului, George Scripcaru, a prezentat la începutul acestei săptămâni, cel mai nou obiectiv de educație și de agrement din municipiul Brașov. Acesta va funcționa în cadrul Grădinii Zoologice, dar ca obiectiv separat.

Mă bucur că suntem în faza în care putem spune că Brașovul are cel mai mare și modern Planetariu din țară. Vorbim de o investiție de peste 10 milioane de lei, care are rolul de a diversifica modul de petrecere a timpului liber pentru brașoveni și turiști, dar, în același timp, are un rol important în ceea ce înseamnă partea practică a învățământului din Brașov.

Sperăm ca acest planetariu să devină o platformă de care să beneficieze elevii din Brașov la predarea lecțiilor, altfel decât în sala de clasă cu o carte în față, fie că vorbim de lecții despre explorarea spațiului sau lecții despre flora și fauna dintr-o anumită parte a globului. În prima ședință a Consiliului Local vom propune și tarifele pentru Planetariu, astfel încât acesta să devină operabil în cel mai scurt timp, a declarat primarul George Scripcaru.

Date tehnice:

Construire clădire Planetariu: 2.432.000 de lei

Amenajare Planetariu: 8.205.000 lei, fonduri de la bugetul local.

Constructor: SC HAR&H SRL

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 31 iulie 2018.

A fost construit un planșeu de beton de peste 300 de m.p., în stil amfiteatru, cu o înclinație de 23,5 grade (aceasta este și axa de înclinare a Pământului), pentru a da senzația de profunzime.

A fost montată o cupolă specială pentru proiecție, din plăci de aluminiu perforat.

Au fost instalate 105 scaune, din care două locuri pentru însoțitorii persoanelor cu dizabilități locomotorii.

Persoanele cu dizabilități beneficiază de acces în sală cu lift și de două locuri speciale pentru cărucioare.

Au fost instalate două proiectoare pentru planetariu de ultimă generație, SONY, proiecție 4K.

A fost instalat un sistem de sunet cu 7 canale de sunet, 14 boxe și 2 subwoofer, cu o putere de 19.000 de W.

Au fost instalate două sisteme de ticketing, unul pentru Planetariu și unul pentru Grădina Zoologică.

Au fost instalate sistem de climatizare, de detecție incendiu și de supaveghere video.

Articolul precedentAmenzi RECORD pentru arderea neautorizată a vegetaţiei uscate
Articolul următorVIDEO Ninsoare de primăvară! Cum se circulă pe drumurile din centrul țării?