Un bărbat, care conducea un autovehicul pe DN1, dinspre Brașov către Predeal, la km 146 + 875 m, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a lovit un parapet (cap de pod).
O persoană a fost transportată la spital, iar alte două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând să fie transportate la o unitate medicală.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului. Traficul a revenit la normal în zonă.