Foto: Prefectura Brașov

Fostul prefect al județului Brașov, Marian Rasaliu, a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că s-a infectat cu SARS-COV-2. Mai jos redăm mesajul complet:

Am trecut printr-o perioadă dificilă, în data de 30 octombrie am fost confirmat cu SARS-CoV2.
Au fost zile de încercare din care am învățat multe.
Le sunt recunoscător cadrelor medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase pentru modul în care își fac meseria.
Pun suflet, sunt dedicați în tratarea pacienților greu încercați de această boală.
Din fericire, în acest moment sunt recuperat și gata de muncă.
Este adevărat că avem nevoie de autostrăzi, de aeroport, săli de sport, dar, mai presus decât orice, cetățenii județului Brașov merită să fie tratați într-un spital nou, modern, cu facilități aferente secolului 21.
Trag un semnal de alarmă: avem nevoie de un SPITAL NOU, MODERN!
Am fost internat în spital alături de muncitori, doctori, oameni de afaceri.
Boala nu te întreabă nici ce vârstă ai, nici dacă ai timp să te ocupi de ea, ci vine pe nepusă masă.
Tuturor celor care trec prin această experiență neplăcută, le doresc multă sănătate, putere și încredere în cadrele medicale.
Celor care au fost feriți de ea, continuați să fiți precauți!
Faceți acest lucru pentru dumneavoastră, de dragul celor apropiați, din respect și grijă pentru cei vulnerabili.
Haideți să nu lăsăm boala să ne mai prindă nepregătiți!
Este de datoria noastră să construim un spital modern pentru cetățenii județului Brașov.
Articolul precedentCOVID-19. Scade rata de infectare din județul Brașov! Situația pe localități!
Articolul următorCoronavirus 19 noiembrie: Peste 10.000 de cazuri noi şi 167 decese | Raport pe judeţe