Aproximativ 4.000 de militari și peste 600 vehicule și aparate de zbor din 12 state NATO vor lua parte, în România, la Noble Jump 2021, etapa de Reacție Rapidă a exercițiului aliat Steadfast Defender 21, ce se desfășoară în prezent în peste 20 țări aliate sau partenere NATO.

Această etapă se desfășoară la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, de astazi si pana pe 31 mai. Potrivit scenariului exercițiului, NATO a alertat încă din 19 mai Forța Întrunită cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF) a Alianței Nord-Atlantice în vederea deplasării din Turcia în România, prin Bulgaria. Forța Întrunită cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF) este gata de dislocare în termen de două-trei zile de la alertare și formează vârful de lance al Forței de Reacție a NATO (NRF).

NOBLE JUMP 2021 este un exercițiu multinațional cu termen scurt de notificare, planificat și condus de Comandamentul Forțelor Întrunite (JFC) de la Napoli, care se desfășoară, în perioada 19 mai – 2 iunie 2021, pe teritoriile Bulgariei și României. Acest exercițiu este parte integrantă a Exercițiului Steadfast Defender 2021 și este conectat la Exercițiul Dacia 21, condus de Comandamentul Forțelor Întrunite. NOBLE JUMP va testa capacitatea operaţională a elementelor Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat şi nivelul de implementare a Planului de Acţiune pentru Creşterea Capacităţii de Reacţie a Alianţei în Bulgaria şi România.

Articolul precedentFlorin Cîțu anunță noi măsuri de RELAXARE: „Obiectivul campaniei de vaccinare este de a reduce numărul de cazuri, de a scăpa de pandemie”
Articolul următorEste oficial: 25 septembrie, data Congresului PNL