Într-o filmare apărută pe o rețea de socializare, zilele trecute, se poate observa cum o profesoară este batjocurită de elevă, care-i fredonează versuri dintr-o manea.
Evenimentul s-a fi petrecut la Colegiul Tehnic „Victor Jinga”, din municipiul Săcele. Fata îi transmite, printre altele, cadrului didactic „hai la cimitir, să te îngrop puțin…să te vadă lumea toată că tu ești o terminată”!?! Profesoara pare neputincioasă, fără reacție, în timp ce eleva o filmează și râde de ea, de față cu restul colegelor.
Astăzi, Inspectoratul Școlar Județean a trimis un comunicat prin care a anunțat măsurile aplicate:
În data de 26.09.2019, în intervalul orar 11.00 – 11.50, în timpul unei ore de specialitate, o elevă din clasa a X-a , refuzând să îndeplinească sarcinile de lucru, a filmat-o pe doamna profesor și, ulterior, a postat filmarea pe internet. Conducerea școlii a dezaprobt și condamnat ferm acest comportament care contravine prevederilor Statutului Elevului OMENCS 4742/10.08.2016 și ale Regulamentului Intern al unităţii şcolare menţionate. Prin încălcarea Art. 24, alin.2 al Regulamentului Intern, eleva a folosit telefonul mobil în timpul orei, denigrând și prejudiciind grav atât imaginea doamnei profesor, cât și a instituției școlare. Ca urmare a abaterii disciplinare săvârșite, s-au întrunit Comisia de disciplină și Consiliul profesoral al clasei respective și s-a hotărât mutarea disciplinară a elevei la o clasă paralelă și scăderea notei la purtare la 4. Sancțiunea propusă a fost aprobată în Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic ”Victor Jinga” Săcele.
CITEȘTE ȘI: