În noaptea de 28/29 decembrie 2023, în urma unui denunţ telefonic, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Braşov, au surprins în flagrant pe o persoană fără calitate specială care a oferit suma de 1000 de euro cu titlu de mită către doi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Secţia 3 Poliţie.

Anterior, cei doi poliţişti îl surprinseseră pe bărbat în timp ce conducea un autoturism pe strada 13 Decembrie, din mun. Braşov, având o concentrație alcoolică de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat iar scopul mitei era acela de a-i determina să nu constituie un dosar penal pe numele acestuia pentru infracţiunea de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi să nu ia măsurile legale ce se impun în astfel de cazuri.

Faţă de suspect s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită şi s-a luat măsura reținerii pe o durată de 24 de ore.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Sursa: Realitatea de Brasov

Articolul precedentCanotoarea Simona Radiş, cel mai bun sportiv al anului 2023, în clasamentul Asociaţiei Presei Sportive
Articolul următorVIDEO Polițiștii brașoveni au confiscat peste 1000 de kilograme de articole pirotehnice