Doi elevi din Braşov, eliminaţi de la proba de astăzi a Bacalaureatului

Astăzi, 24 iunie, s-a desfășurat proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat 2020 – proba E)c), din sesiunea iunie – iulie 2020.

Dintre cei 3.362 de candidați înscriși în județul Brașov (2.544 la matematică, respectiv 818 la istorie), s-au prezentat 3.237 de candidați. Doi candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă fiind depistați de către asistenții de sală cu mijloace de comunicații asupra lor iar 123 de candidați au absentat.

6 candidați sunt în izolare la domiciliu fiind în evidențele DSP Brașov. Aceștia din urmă vor pute susține examenul în etapa specială, ce se va desfășura în data de 7 iulie.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura maternă au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.
Ultima probă, cea la alegere a profilului, va avea loc mâine, 25 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 01 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora
Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Articolul precedent100% TU DECIZI! Renate Weber, avocatul poporului, care a susținut asaltul PSD la Justiție
Articolul următorHidrologii avertizează! Cod roșu de inundații, în județ!