Doi adulţi şi un copil s-au rătăcit pe munte

Trei persoane (doi adulți și un minor) s-au rătăcit pe munte, miercuri seara, între Cabana Susai si Cioplea. Prin apelul la 112, acestea susţineau că se află pe poteca dar nu mai pot vedea marcajul. A fost direcționat la fata locului un echipaj de Jandarmerie din cadrul Detașamentului de Jandarmi de la Predeal.

Misiunea s-a încheiat în jurul orei 21:50. Au fost implicate doua echipe: una Salvamont și una de jandarmi montani de la Predeal. Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Judetean a fost vorba despre un bunic, o bunică (în vârstă de 65 respectiv 64 de ani) și nepoțelul lor în vârstă de 5 ani. Aceștia au plecat după ora 15 de la Cabana Susai și au greșit drumul. În loc să meargă spre Predeal, au greșit traseul și s-au rătăcit.

La lăsarea serii s-au panicat și au sunat la 112. Au furnizat o locație greșită inițial, dar au fost localizați ulterior, de echipa de la Salvamont, după ce au luat legătura telefonic. Până să ajungă la ei, colegii mei le-au recomandat să aprindă un mic foc, pentru a nu fi surprinși de animale sălbatice. Au fost coborâți cu atv-urile până în Predeal și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar erau foarte panicați.

Articolul precedentMotociclist rănit, pe DN1
Articolul următorAirbus Helicopters, decizie radicală!? „Ne gândim serios să mutăm fabrica de la Brașov, în altă țară”