Biblioteca Județeană ”George Barițiu” organizează CURSURI GRATUITE DE LIMBA ROMÂNĂ, nivel începător pentru refugiații ucraineni şi nu numai.

Cinci voluntari, profesori cu experienţă de predare  limba română/limbi străine vor susține aceste cursuri, care vor fi organizate până în luna iunie 2023 inclusiv, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Orele de limba română vor avea loc la Centrul  Info Documentar Valeriu Braniște (Filiala 4 – Str. Berzei Nr. 2) al bibliotecii.

În funcție de solicitări, cursurile pot fi organizate și în alte locaţii, cum ar fi  Centrul  pentru  refugiați  – CATTIA, etc. Durata  unui modul pentru nivel debutant este de  12 şedinţe. Doritorii se pot înscrie la adresa de email: [email protected] sau la sediul filialei de pe Str. Berzei nr. 2, în intervalul orar 9 – 17, de luni pînă vineri.

Cursurile de limba română fac parte din proiectul  “Bibliotecile – hub-uri de suport pentru refugiați și comunitate”, finanțat de International Rescue Committee (IRC) și  implementat de Fundația Noi Orizonturi, împreună cu Asociația Comunitățile Viitorului.

Articolul precedentSalvatorii români trimiși în Turcia au început misiunea de recunoaștere în teren
Articolul următorInstructorul de dans din Brașov, acuzat de sex cu minore, a fost condamnat la 5 ani și 7 luni de închisoare!