Lipsa apei este deosebit de gravă în Naxos, o insulă muntoasă cu 20.000 de locuitori şi unde zeci de mii de turişti se îngrămădesc pe ţărmurile sale în fiecare vară.

Insulele grecești se confruntă cu o criză a apei în timp ce se pregătesc să primească un număr record de turiști. Oficialii, fermierii și oamenii de știință spun că presiunile asupra aprovizionării cu apă nu au fost niciodată atât de mari.

Rezervorul de apă dulce din insula Naxos s-a evaporat, pe insula Karpathos au fost impuse restricții referitoare la umplerea piscinelor, iar în Thassos autoritățile caută o instalație de desalinizare pentru a transforma apa mării în apă potabilă.

„A fost un deficit mare de precipitaţii în întreaga Mediterană şi, în special în Naxos, rezervoarele noastre de suprafaţă sunt goale”, spune primarul insulei Dimitris Lianos.

După cea mai caldă iarnă din istorie, incendiile de vegetaţie au început mai devreme decât de obicei, unele în zonele unde în mod normal era zăpadă. Cel puţin şase turişti, inclusiv prezentatorul britanic de televiziune Michael Mosley, au decedat luna trecută din cauza unor valuri de căldură.

„Trebuie să evităm să gândim în mod de urgenţă”

Experţii în climă se tem că ce este mai greu abia acum urmează. Andrea Toreti, coordonator la Serviciul Copernicus al Uniunii Europene privind schimbările climatice, spune că odată ce efectele secetei vor deveni vizibile, este prea târziu să fie luate măsuri, potrivit Reuters.

„Trebuie să evităm să gândim în mod de urgenţă, în loc să ne uităm la prevenire şi pregătire”, a spus Toreti.

Lipsa apei este deosebit de gravă în Naxos, o insulă muntoasă cu 20.000 de locuitori şi unde zeci de mii de turişti se îngrămădesc pe ţărmurile sale în fiecare vară.

Cele două rezervoare de apă ale insulei conţin în prezent 220.000 de metri cubi de apă care poate fi utilizată, o treime faţă de nivelul de anul trecut şi echivalentul a doar câteva piscine olimpice.

Autorităţile au obţinut trei unităţi portabile de desalinizare, care vor trata apa de mare pentru a o face sigură pentru băut, şi care potrivit primarului ar trebui să acopere deficitul de apă al locuinţelor, hotelurilor şi piscinelor.

În acest timp, fermierii vor fi nevoiți să se bazeze pe puțurile de irigații care au fost contaminate cu apă de mare, pentru că nu vor primi apa desalinizată.

Ţările din întreaga Mediterană, inclusiv Spania şi Italia, caută soluţii prin care să îşi extindă rezervele de apă prin utilizarea desalinizării însă furnizorii susţin că numărul acestor unităţi este unul redus în timpul acestei veri din cauza cererii explozive.

Articolul precedentLANSARE DE CARTE, LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ DIN BRAȘOV
Articolul următorINDIA: PLOILE TORENȚIALE AU ÎNCHIS ȘCOLILE DIN MUMBAI