Corona a câștigat turneul de la Brașov

Handbalistele Coronei au câştigat turneul disputat pe teren propriu în acest week-end, cu trei victorii din tot atâtea meciuri.

Echipa antrenată de Ion Crăciun, Marius Novanc şi Gică Anton, antrenor cu portarii, a arătat o poftă de joc foarte mare în cele trei partide pe care le-a câştigat după cum urmează: Corona – AHCM Slobozia 38-29 (23-10) iar pentru Corona au marcat: Tîrcă 10, Bucur 6, Chiricuţă 5, Bazaliu 4, Neagu 3, Căprar 3, Lăcătuş 2, Laslo 1, Ciuciulete 1, Pătuleanu 1, Nolevska 1, Buceschi 1; Corona – Rapid 32-29 (15-10) – Marcatoare: Tirca 12, Buceschi 6, Laslo 5, Bucur 2, Chiricuţă 2, Neagu 2, Ciuciulete 1, Bazaliu 1, Nolevska 1; Corona – SCM Gloria Buzau 34-26 (14-11) – Marcatoare: Tîrcă 9, Buceschi 6, Laslo 5, Chiricuţă 5, Ciuciulete 5, Bucur 3, Neagu 1.

La finalul competiţiei, antrenorul principal al Coronei, Ion Crăciun, a declarat că se bucură că nu au apărut accidentări, în condiţiile în care a avut posturi pe care nu a putut face multe schimbări. „A fost un turneu util iar cel mai tare mă bucur că nu au apărut accidentări în aceste jocuri. Chiar dacă am avut şi fete care s-au resimţit pentru că au jucat trei meciuri unul după altul fără prea multe schimbări, e bine că am terminat acest turneu în picioare. În repriza secundă s-a simţit că am avut un efectiv redus şi am încercat sa le pot rula pe toate dar pentru asta a trebuit sa fortam prima repriza la fiecare meci si m-a bucurat foarte tare jocul in viteza„.

Tehnicianul Braşovului s-a arătat mulţumit de jocul echipei mai ales în prima repriză a fiecărui meci. „Trebuie să recunosc faptul că în prima repriza a mers foarte bine jocul în viteză iar apărarea agresivă a început să funcţioneze mai aproape de ceea ce îmi doresc şi cred că până la startul campionatului o să arătăm şi mai bine”.

Pentru Corona Braşov urmează, la finalul săptămânii viitoare, un ultim turneu în Croaţia, organizat de Podravka Koprivnica, pentru ca apoi echipa să revină la Braşov şi să pregătească startul de campionat.

Articolul precedentNoi cuiburi cu ouă de dinozaur descoperite pe teritoriul României
Articolul următorFOTO + VIDEO Protest SPONTAN, acum, la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov