Actualul ministru de finanțe, Florin Cîțu, a fost votat în ședința de miercuri seară a conducerii PNL, drept propunerea pentru postul de premier al României, potrivit surselor politice citate de Realitatea Plus.

De asemenea, liderii PNL au mai votat în ședință ca negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare să fie purtate de o echipă condusă de Ludovic Orban, negocierile să fie făcute exclusiv cu USR PLUS și UDMR, să fie excluse negocierile cu PSD și AUR.

Florin Cîțu, ministru al Finanțelor, a fost astăzi la Palatul Cotroceni, unde a avut discuții cu președintele Klaus Iohannis, au declarat pentru Realitatea.net surse politice.

Cîțu a fost la Cotroceni separat de Ludovic Orban, președintele PNL. Reamintim că liberalii i-ar fi propus președintelui Iohannis trei posibili candidați pentru funcția de premier: Nicolae Ciucă (contestat de USR PLUS), Marcel Boloș și Florin Cîțu.

Florin Cîțu a mai fost propus premier în martie 2020, când PNL și președintele Iohannis voiau să forțeze alegerile anticipate, dar și-a depus mandatul înainte de votul din Parlament. El i-a lăsat atunci locul lui Ludovic Orban, care fusese demis prin moțiune de cenzură.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentSuspecții din dosarul „șpagă în spitalele Covid” rămân în arest! Curtea de Apel Brașov le-a respins contestațiile!
Articolul următorOrașe sufocate de gunoaie în toată țara! Romprest, implicată în mai multe scandaluri. Care este motivul rezilierii contractelor