Eliza Buceschi, Cristina Laslo şi Viktoria Timoshenkova au dat în judecată clubul Corona Braşov. Cele trei handbaliste au fost suspendate în urma scandalului de dopaj şi solicită daune materiale, anunță FANATIK.

Fostul director tehnic Mariana Târcă a chemat și ea în instanță clubul Corona Brașov și cere despăgubiri de aproape 300.000 de lei. Scandalul de dopaj de la finalul anului 2019 a zduguit handbalul românesc. Corona Braşov, în acel moment pe locul secund în Liga Naţională, a fost retrasă din campionat pentru că a folosit o terapie cu laser intravenos pentru recuperarea jucătoarelor.

Jucătoarele şi staff-ul echipei au primit suspendări între 15 luni şi patru ani, iar multe dintre handbaliste nu au mai reuşit să revină la un nivel înalt după expirarea suspendării.

La doi ani de la izbucnirea scandalului, trei jucătoare dau în judecată clubul şi solicită despăgubiri pentru că au avut de suferit din cauza deciziei clubului Corona Braşov de a folosi tratamentul interzis.

Procese aflate pe rol, acum, la Tribunalul Brașov:

Proces comun 3 jucătoare

Eliza Buceschi 481.085 lei
Cristina Laslo 380.533 lei
Victoriia Tymoschenkova 404.930 lei

Proces individual

Director tehnic Mariana Tîrcă 295.482 lei

Total 1.562.030 lei = 312.406 euro, la care se adaugă contribuțiile la bugetul de stat și cheltuielile de judecată.
Cele 4 au acționat clubul în judecată, reclamând faptul că se face vinovat, prin reprezentanții săi, de situația creată, cu toate consecințele ei (retrogradarea din Liga Națională și Cupa României, excluderea din Cupa EHF, amenzi și alte sancțiuni financiare etc.).

Sumele reprezintă salariile pe toată perioada contractuală a jucătoarelor și directorului tehnic din momentul declanșării scandalului „doping la Corona”, dar și daune morale.

Articolul precedentIoan Mărginean, președinte FC Brașov: “Avem încredere în antrenor și jucători”
Articolul următorAccident cu 4 victime, în municipiul Braşov!