Premierul Nicolae Ciucă a afirmat legat de o posibilă interzicere a Tik Tok pentru instituţii din România, că o decizie poate fi luată pe baza unei analize a specialiştilor, însă nu vede nicio problemă să ne aliniem comportamentului Comisiei Europene şi a altor ţări în care prin această aplicaţie sunt furnizate informaţii de propagandă sau dezinformări.

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a explicat că statul nostru va avea aceeaşi abordare ca a întregii Uniuni Europene. „Cred că totuşi ne gândim foarte mult şi ca părinţi şi cât de mult sunt afectaţi copiii de acest fenomen”, a adăugat liderul PSD care a mai precizat că spre deosebire de Facebook unde poţi raporta sau bloca anumite postări, la TikTok nu există această opţiune.

 „O astfel de decizie pe datele furnizate de către specialişti şi analiza de reţea, precum şi consecinţele unei astfel de decizii trebuie analizate foarte bine şi în momentul în care ne-am clarificat nu văd niciun fel de problemă să ne aliniem la comportamentul Comisiei Europene şi a celorlalte ţări care, într-adevăr, prin acest canal sunt livrate o serie întreagă de mesaje care nu întotdeauna au conţinutul pe care ni-l dorim. Mai mult decât atât, s-a ajuns acolo încât astfel de canale sunt folosite inclusiv pentru dezinformare şi propaganda, ceea ce trebuie să constituie, într-adevăr, un subiect serios de analiză”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat despre subiect la o conferinţă de presă susţinută joi la Târgu Mureş.

Referitor la aceeaşi temă, Marcel Ciolacu a spus că ştie că dintre instituţiile din România doar Senatul foloseşte TikTok, însă trebuie avută o discuţie serioasă în acest sens, iar ţara noastră se va alinia UE în acţiuni.

„Nu numai la nivelul UE. Am înţeles că domnul Burduja de la Digitalizare a lămurit anumite aspecte. Cred că aici are două laturi – una cea oficială, nu am auzit, dar cred că nu mai Senatul României are TikTok în România. În rest nu am auzit altă instituţie să aibă TikTok. Cred că totuşi ne gândim foarte mult şi ca părinţi şi cât de mult sunt afectaţi copiii de acest fenomen. Sunt ferm convins că, în perioada următoare, o să avem o discuţie serioasă şi vom avea aceeaşi abordare ca întreaga Uniune Europeană. Nu e nicio regulă. La Facebook ştiţi foarte bine că există reguli foarte clare – se poate anunţa, se pot suspenda. Pe TikTok nu există niciun fel de regulă”, a explicat Marcel Ciolacu, la aceeaşi conferinţă de presă.

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat miercuri, despre o interzicere a TikTok pentru instituţii din România, precum Senatul, pe modelul implementat în Europa, că este un lucru pe care îl evaluează în aceste zile cu toate instituţiile implicate.

 

Sursa: Adevarul Zilei

Articolul precedentINSP: 2.933 de cazuri de gripă confirmate de laborator şi 81 de decese, de la începutul sezonului
Articolul următorNicolae Ciucă exclude altă soluție decât rocada cu Marcel Ciolacu