Poliția Municipiului Făgăraș efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și tentativă la furt calificat, după ce o persoană ar fi decedat prin electrocutare.

Astfel, la data de 9 decembrie a.c. in jurul orei 21.00, polițiștii au fost sesizați printr-un apel de urgență, în care se semnala faptul că un bărbat s-ar fi electrocutat în timp ce ar fi încercat să sustragă elemente metalice de pe o platformă industrială din localitate.

Echipa de cercetare, prezentă la fața locului, a identificat corpul unui bărbat, de 30 de ani, din municipiul Făgăraș, fără semne vitale, acesta prezentând mai multe leziuni specifice carbonizării.

Corpul victimei a fost ridicat și transportat la Serviciul se Medicină-Legală Brașov.

Cercetările sunt continuate în dosarul penal aflat sub coordonarea unui procuror de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se vor stabili, la finalizarea acestora, cu exactitate condițiile și cauza care au dus la producerea incidentului soldat cu decesul persoanei.

Sursa: Realitatea de Brasov

Articolul precedentMarcel Boloş: Pentru 2024 nu există creşteri de impozite şi taxe, iar deficitul va fi „în jur de 5%”
Articolul următorRomânia a învins Polonia, în ultimul meci de la Mondialul de handbal feminin