Puterea spirituală a muzicii este titlul conferinței și meditației muzicale realizate de Gerard Kurkdjian. Autor, savant, co-fondator al Festivalului de Muzică Sacră a Lumii de la Fez și director artistic din 1994 până în 2009, Gerard Kurkdjian vine pentru prima dată în România.

În cadrul conferinței de la Brașov din 26 iunie, muzicianul va vorbi depre puterea spirituală a muzicii. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe preilejuită de lansarea cărților “Marea carte a muzicii sacre a lumii” și “Meditație muzicală: cum să meditezi cu cea mai frumoasă muzică din lume”. Intrarea la conferință este liberă pe baza unui link ce poate fi accesat de pe pagina de facebook a Centrului Cultural al Univesității Transilvaniei. Evenimentul, finanțat de Consiliul Județean Brașov se desfășoară în cadrul Festivalului de Artă Măgura care va avea loc între 4 și 6 august 2023.

Articolul precedentIon Țiriac, la manșa avionului personal, pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav
Articolul următorAccident cu 4 victime, pe DN1, la Timișul de Jos. Trafic blocat