Multe dintre clădirile din centrul istoric al Brașovului reprezintă un pericol pentru brașoveni, dar și pentru turiști.

Tenculaia se desprinde de pe ele, acoperișul este distrus, cad țiglele, iar foarte multe dintre acestea au ajuns într-un stadiu avansat de degradare. Sunt în pericol să se prăbușească în orice moment. În plus, nici din punct de vedere estetic nu fac cinste Brașovului. Legea îi obligă pe proprietari să le reabiliteze. Numai că oamenii, mulți bătrâni sau fără bani, cer disperați ajutorul autorităților.

Pentru a rezolva problema mai eficient, în 2021, Primăria a înființat Fundația Monumentelor Istorice Brașov. În primul an de existență, fundația a finanțat reabilitarea a 4 monumente istorice. Cum îi ajută această instituție pe brașoveni să-și reabiliteze clădirile ne spune Cristina Kreoșteanu, director executiv al Fundației Monumentelor Istorice Brașov:

Sprijinul autorității locale constă în acordarea unei subvenții nerambursabile de 50% din valoarea de execuție a lucrărilor. Fundația asigură sprijin proprietarilor atât pentru partea de dosar tehnic, cât și pentru partea de dosar financiar. Totodată, fundația participă la comisia de coordonare a programului multianual pentru reabilitarea fațadelor, unde se aprobă finanțările.

625 de clădiri istorice sunt în municipiul Brașov. 163 de proprietari vor fi notificați pentru a-și reabilita fațadele. Dacă nu o vor face în cel mult un an, riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 8.000 de lei.

Articolul precedentTraian Băsescu, interviu EXCLUSIV: Dacă statul mă batjocorește, o să-i dau ce-mi dă și el mie – VIDEO
Articolul următorTrustul Realitatea nu se lasă intimidat! Minciunile lui Thuma, demontate. Ancheta continuă – care este adevărata față a președintelui CJ Ilfov?