Călătorești cu autobuzul și mergi gratuit la teatru

RATBV SA oferă, în mod gratuit, numai astăzi, patru invitații duble la un spectacol ce va avea loc pe scena Teatrului Dramatic ”Sică Alexandrescu” Brașov.

Cele patru invitații pentru câte două persoane la spectacolul ”Un cuplu ciudat” – de Neil Simon, ce se va juca vineri, 28 iunie, de la orele 19.00,  vor fi oferite primelor patru persoane care astăzi, în intervalul orar 06.00 – 16.00, vor achiziționa un abonament lunar sau anual de transport RATBV S.A. de la punctul de vânzare situat în stația ”Complexul Mare”, situat pe Bulevardul Saturn.

Clienţii RATBV S.A. care doresc să intre în posesia unuia dintre cele patru pachete de câte două bilete de intrare gratuite îşi pot achiziţiona orice tip de abonament de transport lunar sau anual, indiferent dacă este la preţul întreg de 85 sau, respectiv, 850 de lei ori dacă sunt abonamente cu reducere pentru elevi, pentru studenţi ori donatorii de sânge.

Articolul precedentFOTO Ziua Drapelului Național
Articolul următorAccesul auto pe strada Bisericii Române este blocat