Cadrele medicale din Braşov vor avea parte de un moment special dedicat lor, în semn de mulţumire pentru efortul depus în pandemie

Pavilionul Artiştilor organizează evenimentul MUZICĂ PENTRU MEDICI, care va avea loc miercuri seara, de la ora 18.00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania.

Acesta este primul concert din seria de evenimente pe care Pavilionul Artiștilor le organizează vara aceasta în cinstea cadrelor medicale care au depus eforturi considerabile în pandemie. Ne oferă detalii Radu Ropotan, director artistic.

Dorim să îndreptăm atenția publicului larg și să mulțumim pe această cale medicilor care au rezistat cu tărie vicisitudinilor vremurilor dând dovadă de altruism, înțelegere, muncă în echipă, dorință continuă de dezvoltare și perfecționare; virtuți exemplare. Prin evenimentele organizate de Pavilionul Artiștilor dorim să oferim acel element inefabil specific activității noastre și să reamintim publicului că fiecare dintre noi poartă prin virtuțile inerente o amprentă a excelenței care merită să fie auzită”.

Medicii și cadrele medicale din Brașov pot participa la aceste concerte pe bază de invitație, oferită cadou. Vor fi puse la dispoziție bilete publicului larg, în locațiile evenimentelor. În cadrul evenimentelor, Muzicieni internaționali recunoscuți vor delecta publicul cu creații ale lui Beethoven, Chopin, Liszt, Paul Cartianu, Antonio Vivaldi.

Articolul precedentIPJ Brașov: „Tragedia de la Hărman, provocată de un minor de 14 ani”
Articolul următor46 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-COV-2