Secretarul de stat, chestor general de poliție Bogdan Despescu a participat, marți, la Ședința de evaluare a activității Inspectoratului General pentru Imigrări în anul 2021.

Cu această ocazie, oficialul a remarcat creșterea principalilor indicatori din activitatea IGI în cursul anului trecut și a felicitat personalul instituției pentru implicarea în atingerea obiectivelor, într-un context marcat de multe provocări: “Mă bucur că ați gestionat cu succes o problematică diversă și ați servit cetățenii și România prin activitățile derulate.“

Totodată, secretarul de stat Bogdan Despescu a subliniat importanța consolidării sistemelor de cooperare și coordonare cu celelalte structuri de profil ale Ministerului Afacerilor Interne și cu ceilalți parteneri instituționali, având în vedere contextul actual internațional, astfel încât să existe o permanentă vigilență în a face față oricăror provocări, scrie umpmv.eu.

De asemenea, oficialul a apreciat eforturile depuse în domeniul atragerii și gestionării fondurilor europene, având în vedere că Inspectoratul General pentru Imigrări are în derulare 136 de proiecte, în valoarea de aproximativ 50 de milioane de euro.

“Ca proiect de viitor, ne dorim să realizăm o eficientizarea a fluxurilor, cu formulare mai puține, cu sisteme de digitalizare și o analiză foarte atentă realizată împreună cu partenerii tradiționali, din punct de vedere al securității”, a subliniat secretarul de stat Bogdan Despescu.

La ședința de evaluare a activității IGI au participat reprezentanți ai instituțiilor cu care IGI colaborează în mod constant și ai celorlalte direcții și inspectorate din cadrul MAI, precum și, prin sistem de videoconferință, șefii structurilor teritoriale.

Articolul precedentTensiuni pe Flancul Estic. UMPMV salută mesajul de forță al ministrului de Interne, Lucian Bode
Articolul următorUnde va ajunge bradul de Crăciun din centrul orașului Râșnov?