Lansarea cărții „Basme armenești de la Moș Suren”, de SUREN MURADYAN,  va avea loc în data de 17 mai 2023, ora 11.00, la Centrul de Excelenţă pentru Copii şi Tineret al Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” Braşov, strada Iuliu Maniu, nr. 6.

Lansarea va fi făcută de către nepotul său Arsen Arzumanyan: „Acum mai mult timp i-am promis bunicului meu, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori pentru copii din Armenia, că îi voi publica în România câteva dintre basmele lui cunoscute. S-a bucurat mult de această idee și aștepta cu mare drag să vadă cartea. Acum, din ceruri, sper că vede că m-am ținut de promisiune… Cititorii români, mai ales cei mici, au posibilitatea să se bucure de aceste povești aromate cu spirit armenesc”. 

Suren Muradyan este autorul a peste 150 de cărți, iar basmele lui sunt larg răspândite în Armenia și dincolo de granițele acesteia. Versurile sale au fost transpuse în peste 250 de cântece pentru copii și adulți, iar piesele sale au fost jucate în mai multe teatre și la televiziunea publică armeană. Poeziile lui sunt incluse în programa claselor primare din Armenia. Arsen Arzumanyan, licențiat în litere și doctor în științe politice, autorul primei cărți destinate armenilor din România pentru învățarea de unul singur a limbii armenești, Limba armeană  fără profesor și a primei culegeri de bancuri cu Radio Erevan, 300 de bancuri cu Radio Erevan,  ne promite o oră de basm, într-un loc de poveste, Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret al Bibliotecii Județene „George Barițiu” – Brașov. 

Miercuri, 17 mai, ora 11, Arsen Arzumanyan, aduce publicului din România, basmele bunicului său armean, SUREN MURADYAN înt-o formă absolut excepțională: carte complet ilustrată, coperta hardcover, hârtie lucioasă. 

Vă așteptăm  cu mic cu mare, pe strada Iuliu Manu nr. 6, la Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret al Bibliotecii Județene „George Barițiu” – Brașov – miercuri, 17 mai, ora 11, să intrăm în lumea basmelor lui Moș Suren!  

Informații suplimentare:
Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret Brașov 
Str. Iuliu Maniu nr. 6
Telefon: 0268/474081
Email: [email protected]

Articolul precedentVIDEO + FOTO Mobilizare de urgență a autorităților, la Brașov. Un cerb rătăcit printre blocuri, lângă o școală, a fost capturat și eliberat în pădure
Articolul următorO echipă de tineri din Cluj a obţinut o finanţare de 200.000 euro pentru o aplicație mobilă inovatoare în domeniul energiei