Avocatul Poporului a luat atitudine, luni, față de prevederile unui ordin al Ministerului Educației, privind criteriile în funcție de care vor fi acordate bursele elevilor, criticând decizia de a exclude posibilitatea liceenilor din mediul rural să beneficieze de sprijin dacă merg la liceu în altă localitate. Nici copiii care au ajuns a V-a nu mai pot primi burse.

“Prin Ordinul ministrului educației nr. 5379/2022 pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar, au fost eliminate bursele de ajutor social acordate elevilor din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate. Decizia de a elimina această categorie de burse sociale este pe cât de surprinzătoare pe atât de nedreaptă, având în vedere că ea afectează elevii din mediul rural care sunt nevoiți să meargă în altă localitate la liceu, pentru că nu au în cea de domiciliu o astfel de instituție de învățământ. Mai mult, ea a nu fost anunțată public de Ministerul Educației, astfel cum acesta avea obligația legală potrivit dispozițiilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată”, a transmis, luni, Avocatul Poporului.

În opinia acestuia, “prin eliminarea acestor burse se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată care, la Capitolul III punctul 1 Valorile promovate prin sistemul de educați, evidențiază în mod expres principiile care fac referire la echitate, după cum urmează:

Sistemul de educație asigură și respectă dreptul fiecărui elev de a avea șanse egale de acces și de progres în educație, dar și de finalizare a studiilor. Un obiectiv fundamental privind echitatea este reducerea decalajelor dintre oportunitățile de învățare oferite grupurilor dezavantajate și cele oferite majorității. Este asigurată participarea echitabilă a tuturor potențialilor beneficiari la o educație de calitate, acordând atenție sporită nevoilor individuale de învățare. O prioritate o reprezintă reducerea decalajului dintre învățământul rural și cel urban. Sistemul este centrat pe cel care învață și se adaptează la nevoile lui, astfel încât fiecare elev să își atingă potențialul maxim.

Avocatul Poporului subliniază că, indiferent de locul în care s-au născut, de situația economică a familiei sau de etnie, toți copiii au dreptul la educație de calitate, iar acestora trebuie să le fie asigurate șanse egale la educație și ulterior la acces pe piața muncii”.

Nici elevii din clasa a V-a nu mai pot primi bursele

Consiliul Național al Elevilor a atras atenția, încă de acum câteva zile, asupra acestui aspect, dar și asupra faptului că elevii de clasa a V-a nu mai pot beneficia de burse, ca urmare a eliminării semestrelor și, deci, a dispariției mediei pe semestrul I, în baza cărora era acordat sprijinul, în a doua parte a anului școlar.

„În prima săptămână de școală, elevii primesc o veste cel puțin demotivantă din partea Ministerului Educației. Cei care tocmai au început ciclul gimnazial află că nu mai pot beneficia de bursă de merit, care ar trebui să vină drept o recompensă pentru rezultatele foarte bune la învățătură și, totodată, ca un stimulent care să mențină standardele de performanță școlară la nivel înalt. Eliminarea elevilor din clasele a V-a din lista beneficiarilor se întâmplă pentru că Ministerul Educației nu a putut identifica, până la acest moment, un criteriu echitabil, ca urmare a schimbării structurii anului școlar.

Totodată, elevii care și-au ales să studieze într-o altă localitate pe perioada liceului află acum că vor fi nevoiți să suporte cheltuielile de transport din bugetul propriu al familiei, din cauza faptului că impactul bugetar al acordării acestui tip de bursă ar fi prea greu de suportat pentru Guvernul României, care nu înțelege că rata crescută a abandonului școlar este o consecință directă a superficialității cu care decidenții au tratat problematica transportului elevilor în ultimii ani. Nu mai putem accepta ca subfinanțarea educației să facă victime printre elevi. Criteriile generale de acordare a burselor trebuie modificate de urgență, astfel că organizarea unei întâlniri cu reprezentanții partenerilor de dialog social în perioada următoare este imperioasă!”, a declarat Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Cum vede ministrul Educației problema burselor pentru elevi

Într-o postare publicată în weekend, pe rețelele de socializare, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, se axează pe creșterea bugetului alocat burselor și pe noile categorii de beneficiari, subliniind că „Ministerul Educației NU poate fi de acord” cu reprezentanții politicianismului care solicită să primească burse sociale și toți elevii proveniți din familii cu venituri mari sau foarte mari, doar pentru că locuind în proximitatea marilor orașe învață în licee din București, Cluj, Iasi, Timișoara sau Sibiu.

 
Articolul precedentȘoferii care conduc maşini de Pompieri și Ambulanţe vor fi Instruiţi în Domeniul Siguranţei Rutiere
Articolul următorCutremur marți dimineață. În ce județe s-a resimțit?