Au venit din Sri Lanka să muncească ilegal, la Braşov

Polițiștii de imigrări din Brașov au depistat doi străini, un bărbat și o femeie, de 32, respectiv 48 de ani, ambii din Sri Lanka, care desfășurau activități lucrative fără forme legale în municipiul Brașov.

Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare, femeii fiindu-i aplicată și interdicție de a mai intra în România pentru o perioadă de 6 luni.

La data de 21 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului pentru Imigrări Brașov au efectuat o acțiune în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov pe linia prevenirii și combaterii muncii nedeclarate și șederii ilegale a străinilor, pe raza de competență.

Astfel, în cadrul activității întreprinse, polițiștii de imigrări au depistat, două persoane, un bărbat și o femeie, din Sri Lanka, în vârstă de 32, respectiv 48 de ani, care desfășurau activități lucrative fără aviz de muncă, la o societate comercială din municipiul Brașov.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că străinii au intrat legal pe teritoriul României, în baza pașaportelor și a unor vize de lungă ședere în scopul angajării în muncă, însă nu au respectat reglementările referitoare la angajarea în muncă.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare, fiind obligați să părăsească România în termen de 15 zile. Întrucât femeia se afla în ședere ilegală la momentul despitării, pe numele acesteia se va institui măsura nepermiterii intrării în România pentru o perioadă de 6 luni.

De asemenea, la finalizarea verificărilor, față de reprezentanții firmei, se vor dispune măsurile legale conform prevederilor OG 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul precedentFOTO+VIDEO Unitate Medicală Mobilă la Spitalul de Pneumoftiziologie Braşov
Articolul următorMinoră de 16 ani căutată de polițiști